S********* Î************* P*************
ReclamantL***** T******* S** L R*** M*****
PârâtAdmite în parte acţiunea precizată, formulată de reclamantul Sindicatul Învăţământului Preuniversitar Sibiu cu dom. proc. ales la sediul Cabinet de avocatură în numele şi pentru membrii de sindicat conform înscrisului depus la f. 12 din dosar împotriva pârâtului Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaş, cu sediul în Mediaş, P-ţa George Enescu nr. 7, jud. Sibiu şi în consecinţă : Obligă pârâtul la calcularea şi plata către membrii de sindicat, a diferenţei dintre salariul cuvenit rezultat din aplicarea L. nr. 221/2008 şi cel efectiv încasat pe perioada 01.01.2010 – 13.05.2011, actualizată cu indicele de inflaţie de la scadenţă şi până la plata efectivă. Respinge celelalte cereri. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi 13.01.2015 cu votul consultativ al asistenţilor judiciari.
Hotarare 19/2015 din 13.01.2015Având în vedere faptul că reclamanta nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei, se va dispune suspendarea prezentei cauze în temeiul disp. art. 155 ind 1 CPC.
Incheiere suspendare din 21.01.2014PT A SE DEPUNE ÎNSCRISURI.
Incheiere de sedinta din 12.11.2013