S*** C****** E & R S**
DebitorL******** I*** C****** S***
LichidatorA*** A*
CreditorP******* P******
CreditorA** B*** R****** S*
CreditorÎn baza art.130 şi 132 din Legea nr.85/2006 : Aprobă raportul final întocmit de lichidatorul judiciar. Dispune închiderea procedurii şi notificarea acesteia. Dispune descărcarea lichidatorului judiciar de orice îndatoriri sau responsabilităţi cu privire la procedură, debitor şi averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinţă, acţionari sau asociaţi. Dispune radierea debitoarei , de la ORC. Cu apel în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi 21.02.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare 164/2019 din 21.02.2019Amână pronunţarea cauzei la 21.02.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14.02.2019, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2019Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea notificării creditorilor cu propunerea de închidere a procedurii în cauză. Amână judecarea cauzei la 14.02.2019. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 22.11.201818, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 22.11.2018Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 22.11.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.05.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 24.05.2018Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 24.05.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15.02.2018, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.02.2018Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 15.02.2018. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09.11.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 09.11.2017Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 09.11.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08.06.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 08.06.2017Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 08.06.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 16.02.2017, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 16.02.2017Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Ia act că în cauză a fost întocmit şi depus la dosar Tabel definitiv rectificat al creanţelor, întrucât creditoarea Piraeus Bank România SA şi-a recuperat creanţa Amână judecarea cauzei la 16.02.2017. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 24.11.2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 24 noiembrie 2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 septembrie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 15 septembrie 2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 aprilie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 14.04.2016Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 14 aprilie 2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 21 ianuarie 2016, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 21 ianuarie 2016. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 1 octombrie 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 01.10.2015Acordă un nou termen de judecată pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 1 octombrie 2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 28 mai 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 28.05.2015Acordă un nou termen de judecată în vederea legalei îndepliniri a procedurii de citare, sens în care dispune citarea părţilor la noul sediu al instanţei precum şi pentru continuarea procedurii în cauză, în vederea valorificării bunurilor debitoarei precum şi pentru a se soluţiona în mod irevocabil a dosarului asociat având ca obiect contestaţie la tabelul preliminar. Amână judecarea cauzei la 28 mai 2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 5 februarie 2015, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 05.02.2015Admite cererea lichidatorului judiciar şi va acorda un nou termen de judecată, în vederea valorificării bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 5 februarie 2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 octombrie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 30.10.2014Admite cererea lichidatorului judiciar şi va acorda un nou termen de judecată, în vederea întocmirii şi depunerii la dosar a Tabelului definitiv consolidat precum şi pentru inventarierea, evaluarea şi valorificarea bunurilor debitoarei. Amână judecarea cauzei la 30 octombrie 2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 2 octombrie 20142014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 02.10.2014Dispune trecerea la procedura falimentului a debitoarei Colibri E&R SRL şi constată dizolvată societatea. Ridică debitoarei dreptul de a-şi administra activitatea. Numeşte lichidator judiciar pe L******** I*** C****** S***, cu sediul în Câmpulung, str.Nicolae Iorga, nr.21, bl.A40, .A, ap.10, judeţul Argeş, cu un onorariu fix lunar de 1000 lei şi 10% din vânzări. Lichidatorul va notifica trecerea la procedura falimentului. Notificarea va cuprinde : - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă: 18.08.2014 - termenul de întocmire a tabelului preliminar suplimentar al creanţelor: 18.09.2014 - termenul de întocmire a tabelului definitiv consolidat al creanţelor: 16.10.2014. - termenul de depunere a contestaţiilor şi de soluţionarea a acestora : 02.10.2014 Termen : 02.10.2014. Cu apel în 30 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 3 iulie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 916/2014 din 03.07.2014Amână pronunţarea cauzei la 3 iulie 2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 iunie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.06.2014Admite cererea administratorului judiciar şi va acorda un nou termen de judecată, notificării creditorilor cu propunerea de trecere la faliment a debitoarei precum şi pentru a se soluţiona în mod irevocabil dosarul asociat având ca obiect cerere repunere în termen. Amână judecarea cauzei la 26 iunie 2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 mai 20142014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 29.05.2014Confirmă Planul de reorganizare a debitoarei SC Colibri E&R SRL. Acordă termen la data de 29 mai 2014 în continuarea procedurii. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 februarie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Hotarare intermediara 171/2014 din 13.02.2014Amână pronunţarea cauzei la data de 13 februarie 2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 6 februarie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.02.2014Amână pronunţarea cauzei la 6 februarie 2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 30 ianuarie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.01.2014Amână pronunţarea cauzei la data de 30 ianuarie 2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 ianuarie 2014, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.01.2014Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de procedură cu continuarea perioadei de observaţie a debitorului, pentru afişarea Tabelului definitiv al creanţelor la uşa instanţei precum şi pentru ca petenta creditoare ATE BANK să precizeze dacă cererea intitulată ,,Cerere precizatoare” reprezintă contestaţie la tabelul preliminar al creanţelor . Amână judecarea cauzei la data de 23 ianuarie 2014. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 31 octombrie 2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 31.10.2013Admite cererea lichidatorului judiciar şi acordă un nou termen de procedură cu continuarea perioadei de observaţie a debitorului, pentru definitivarea masei credale precum şi în vederea depunerii unui plan de reorganizare. Amână judecarea cauzei la data de 31 octombrie 2013.. Cu apel odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 septembrie 2013, la Tribunalul Specializat Argeş.
Incheiere de sedinta din 19.09.2013Deschide procedura generală de insolvenţă Numeşte administrator judiciar pe L******** I*** C****** S***, cu un onorariu provizoriu de 1000 lei lunar din averea debitoarei. Atribuţiile administratorului judiciar sunt cele prevăzute de art. 20 mai puţin lit. „f”. Conducerea societăţii va fi efectuată de administratorul judiciar împreună cu debitoarea în sensul că toate actele şi corespondenţa vor fi contrasemnate de administratorul judiciar. Administratorul judiciar va întocmi raportul prev. de art. 54 pct. 1 până la 09 08 2013. După deschiderea procedurii toate actele, operaţiunile şi plăţile efectuate de debitor sunt nule, cu excepţia celor prevăzute de art. 49 . După rămânerea irevocabilă a sentinţei de deschidere, toate actele şi corespondenţa emise de debitor, administrator judiciar sau lichidator vor cuprinde în mod obligatoriu în limbile română, engleză şi franceză menţiunea „în insolvenţă”. Dă dispoziţie băncilor la care debitoarea are disponibil în cont să nu dispună de acestea fără un ordin al administratorului judiciar. Sentinţa se va comunica instanţei judecătoreşti în a cărei jurisdicţie se află sediul debitorului şi băncilor unde debitorul are conturi deschise. Pune în vedere administratorului judiciar întocmirea unui buget previzionat, prevăzut de art.4. Pune în vedere administratorului judiciar convocarea acţionarilor în vederea desemnării administratorului special. Pune în vedere debitorului să depună o listă a organelor de conducere statutare la momentul deschiderii procedurii. Administratorul judiciar va notifica deschiderea procedurii conform art. 61 din Legea nr. 85/2006. Notificarea va cuprinde : - termenul de depunere a declaraţiilor de creanţă: 02 09 2013 - termenul de întocmire a tabelului preliminar, tabel ce se va publica în Buletinul procedurilor de insolvenţă: 23 09 2013 - termenul de întocmire a tabelului definitiv: 31 10 2013. - termenul de depunere a contestaţiilor – 5 zile de la publicarea tabelului preliminar în Buletinul procedurilor de insolvenţă şi de soluţionare a acestora la 17 10 2013. Prima adunare generală a creditorilor: 30 09 2013; Raportul prev. de art. 59 se va depune până la 27 08 2013. În baza art.902 pct.16 C.civ. va fi notată deschiderea procedurii în cartea funciară. În termen de 10 zile de la primirea notificării creditorii care se opun deschiderii procedurii vor formula opoziţii. Termen 19 09 2013, termen la care se va discuta raportul prev. de art. 54 din Legea nr.85/2006. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 07 2013 .
Incheiere de sedinta secreta din 18.07.2013