H****** C******* V*******
InculpatH****** C*******
InculpatH****** C*********
Parte vătămatăS******* J******* D* U******* S* I*** C** N** S****** - P*** R***********
Parte civilăSchimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata H****** C******* din infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti, faptă prevăzută de art. 271 alin. 2 Cod penal, în infracţiunea de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 287 alin.1 Cod penal lit.g Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal. I 1.În temeiul art. 193 alin. 1 Cod Penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal condamnă pe inculpatul H****** C******* V******* la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ameninţare. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. 2.În temeiul art. 271 alin. 2 Cod Penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal condamnă pe inculpatul H****** C******* V******* la pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. 3. În temeiul art.182 alin.1 Cod penal din 1969, cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă pe inculpatul H****** C******* V******* la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art.33 lit.a şi art.34 alin.1 lit.b Cod Penal din 1969, constată că cele trei infracţiuni sunt concurente, contopeşte cele trei pedepse stabilite în cauză, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare. În temeiul art.71 Cod penal din 1969, interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza II şi lit.b Cod penal din 1969, pe durata executării pedepsei principale. În temeiul art. 81 alin.1 şi 2 Cod penal din 1969, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 4 ani reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 Cod penal din 1969. În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 şi 84 Cod penal din 1969 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. II. În temeiul art. 396 alin. 1 şi 6 Cod proc.pen. raportat la art. 16 alin. 1 lit. e Cod proc.pen., încetează procesul penal având ca obiect săvârşirea de către inculpata H****** C******* a infracţiunii de nerespectarea hotărârilor judecătoreşti prev. de art. 287 alin.1 Cod penal lit.g Cod penal, cu aplicarea art.5 Cod penal, persoană vătămată fiind H****** C*********, ca urmare a lipsei plângerii prealabile. Ia act că persoana vătămată H****** C********* nu s-a constituit parte civilă în cauză. În temeiul art. 19, art. 25 şi art. 397 alin.1 Cod procedură penală, şi art.1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL JUDEŢEAN DE URGENŢĂ „SFÂNTUL IOAN CEL NOU” SUCEAVA. Obligă pe inculpatul H****** C******* V******* la plata către partea civilă a sumei de 1440,49 lei reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate pentru persoana vătămată H****** C*********. În baza art. 404 alin. 4 lit. g Cod procedură penală dispune restabilirea situaţiei anterioare în sensul respectării de către inculpatul H****** C******* V******* a dispozitivului Sentinţei civile nr. 5395 din data de 25.11.2011 a Judecătoriei Suceava, pronunţată în dosar 9732/314/2011. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul H****** C******* V******* la plata către stat a sumei de 1000 lei reprezentând cheltuieli de judecată, din care suma de 400 lei reprezintă cheltuieli din faza de urmărire penală şi 600 lei din faza de judecată. În temeiul art. 275 alin. 3 Cod pr.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat în ceea ce o priveşte pe inculpata H****** C******* rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu Liteanu Alexandra, în cuantum de 300 de lei, conform delega?iei pentru asisten?ă judiciară obligatorie nr. 2082/14.08.2013 şi onorariul apărătorului din oficiu Turcu Andrei, în cuantum de 200 de lei, conform delega?iei pentru asisten?ă judiciară obligatorie nr. 180/20.01.2015 şi se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justi?iei în contul Baroului Suceava şi rămân în sarcina statului. Cu apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04.03.2014.
Hotarare 97/2015 din 04.03.2015Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 04.03.2015. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2015Pentru citarea persoanei vătămate H****** C********* cu mandat de aducere, D I S P U N E: Amână judecarea cauzei la data de 25 februarie 2015, ora 8.30, pentru când se va cita persoana vătămată la domiciliu, cu mandat de aducere şi prin afişare la sediul instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 28.01.2015Se va emite adresă către Baroul Suceava pentru a desemna un apărător din oficiu care să asigure asistenţa juridică a inculpatei H****** C*******. Se va emite adresă către Azilul de Bătrâni Pojorâta pentru a preciza care este domiciliul actual al persoanei vătămate H****** C********* şi cine este persoana care s-a prezentat la azil pentru a o externa. Pune în vedere inculpaţilor să se prezinte la judecarea cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 28 ianuarie 2015, pentru când se va cita persoana vătămată la domiciliu şi prin afişare la sediul instanţei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 10.12.2014Repune cauza pe rol. Fixează termen pentru data de 10.12.2014, pentru când se vor cita părţile, inculpaţii şi cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.11.2014.
Incheiere de sedinta din 14.11.2014Amână pronunţarea la data de 14.11.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.11.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.11.2014Amână pronunţarea la 12.11.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 29.10.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 29.10.2014Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 29.10.2014. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.10.2014Se vor emite adrese către I.P.J. Suceava pentru a înainta la dosar fişele de cazier judiciar actualizate ale inculpaţilor. Amână judecarea cauzei la data de 15 octombrie 2014 2014, pentru când părţile au termen în cunoştinţă. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 17 septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 17.09.2014Amână judecarea cauzei la data de 17 septembrie 2014, pentru când se va cita martora Maruneac Ionela, cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.06.2014Amână judecarea cauzei la data de 18 iunie 2014, pentru când se va cita martora Maruneac Ionela. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21 mai 2014.
Incheiere de sedinta din 21.05.2014Se va reveni cu adresă către persoana vătămată H****** C********* pentru a i se solicita să precizeze dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă faţă de inculpat cu privire la infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. Admite proba testimonială solicitată de reprezentanta Ministerului Public, cu depoziţia martorei Maruneac Ionela. Amână judecarea cauzei la data de 21 mai 2014, pentru când se vor cita martorii din lucrări Ungureanu Viorica şi Maruneac Viorel Aurelian, acesta din urmă cu mandat de aducere, martorul Maruneac Ionela urmând a fi citat după audierea martorilor din lucrări. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 9 aprilie 2014.
Incheiere de sedinta din 09.04.2014Se va emite adresă către persoana vătămată H****** C********* pentru a i se solicita să precizeze dacă înţelege să formuleze plângere prealabilă faţă de inculpat cu privire la infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti. Amână judecarea cauzei la data de 9 aprilie 2014, pentru când se vor cita martorii din lucrări Ceobanu Daniel Cristian şi Maruneac Viorel Aurelian. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 12 martie 2014.
Incheiere de sedinta din 12.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 12 martie 2014, pentru când se vor cita martorii din lucrări Ceobanu Mihai şi Burlacu Ioan, cu mandate de aducere. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 5 februarie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 5 februarie 2014, pentru când se vor cita martorii din lucrări Ceobanu Mihai şi Burlacu Ioan. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 4 decembrie 2013.
Incheiere de sedinta din 04.12.2013Amână judecarea cauzei la data de 4 decembrie 2013, pentru când se vor cita inculpaţii, cu mandat de aducere. Cu aceeaşi cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică azi, 23 octombrie 2013.
Incheiere de sedinta din 23.10.2013