M**** T*****
Inculpat InculpatM**** V*******
Inculpat InculpatAdmite apelul declarat de DNA-Serviciul Teritorial Cluj împotriva sentinţei penale 273/02.07.2013 a Tribunalului Cluj pe care o desfiinţează cu privire la conţinutul pedepselor accesorii şi complementare aplicate inculpaţilor M T şi M V. Pronunţând o nouă hotărâre în aceste limite: interzice inculpatului M T exercitarea pe o durată de 4 ani a drepturilor prevăzute de 64 litera a teza II, b şi c Cod pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicind exerciţiul autorităţii de stat;dreptul de a ocupa sau exercita o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvîrşirea infracţiunii. de la rămânerea defintivă a sentinţei şi până la executarea pedepsei inculpatul M T va fi lipsit de drepturile prevăzute de 64 litera a teza II, b şi c Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicind exerciţiul autorităţii de stat;dreptul de a ocupa sau exercita o funcţie de natura aceleia de care s-a folosit inculpatul pentru săvîrşirea infracţiunii. de la rămânerea defintivă a sentinţei şi până la executarea pedepsei inculpatul M V va fi lipsit de drepturile prevăzute de 64 litera a teza II si b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice si dreptul de a ocupa o funcţie implicind exerciţiul autorităţii de stat. Faţă de ambii inculpaţii aplică articolul 71 aliniat 5 Cod penal Mentine restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate. Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul M T împotriva sentinţei penale 273/02.07.2013 a Tribunalului Cluj. Respinge cererea inculpatului M V de extindere a efectelor apelului declarat de inculpatul M T. Stabileşte suma de câte 150 lei onorarii partiale pentru apărătorii desemnati din oficiu ce se vor avansa din FMJ în favoarea BCAJ Cluj. Obligă inculpatul M T să plătească suma de 600 lei cheltuieli judiciare către stat (din care suma de 150 lei reprezintă onorariu avocatial din oficiu), iar restul cheltuielilor rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul M T şi de la comunicare cu inculpatul M V. Pronunţată în şedinţa publică din 14.01.2013.
Hotarare 5/2014 din 14.01.2014amânarea pronunţării hotărârii pentru data de 14 ianuarie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.01.2014Amânarea cauzei faţă de lipsa referatului de evaluare psiho socială
Incheiere de sedinta din 17.12.2013amânarea cauzei în vederea efectuării unui referat de evaluare psiho socială pentru inculpatul MT
Incheiere de sedinta din 26.11.2013amânarea cauzei faţă de lipsa apărătorului ales al inculpatului MT
Incheiere de sedinta din 12.11.2013amânarea cauzei în vederea angajării de către inculpaţi a unor apărători aleşi
Incheiere de sedinta din 22.10.2013