S***** P****
Recurent InculpatAdmite recursul declarat de inculpatul S***** P**** împotriva sentinţei penale nr.39 din 18.01.2013 a Judecătoriei Rădăuţi. Casează, în parte, sentinţa penală sus menţionată şi în rejudecare: Condamnă pe inculpatul S***** P****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv sau al cărei permis a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de conducere i-a fost suspendată, prevăzută de art.86 al.2 din OUG nr.195/2002, cu aplicarea art.37 alin.1 lit. a Cod penal, art.320/1 alin.7 Cod procedură penală şi art.74 lit.c, art.76 lit.e Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare (în loc de 6 luni închisoare). Menţine dispoziţia de revocare a suspendării condiţionate a executării pedepsei de 1 an închisoare, aplicată inculpatului S***** P**** prin sentinţa penală nr. 862 din 16 decembrie 2009 a Judecătoriei Rădăuţi, rămasă definitivă prin neapelare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 86 alin. 2 din OUG nr.195/2002 rep., şi dispune ca acesta să execute cumulat ambele pedepse, respectiv 1 an şi 2 luni închisoare (în loc de 1 an şi 6 luni închisoare). Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 08.04.2013.
Hotarare 326/2013 din 08.04.2013Amână pronunţarea la data de 8 aprilie 2013. Pronunţată în şedinţa publică din 1.04.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.04.2013