C****** I********* D* I********* S****** Z*****
LichidatorS* L**************** S**
DebitorSC 254 Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă SZMUTKU ZOLTAN, şi în consecinţă: În temeiul art. 131 din Legea 85/2006 dispune închiderea procedurii falimentului debitoarei S* L**************** S**. Dispune radierea debitoarei din Registrul Comerţului. În temeiul art. 136 din Legea 85/2006 descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. Aprobă plata din fondul de lichidare a sumei de 3.241 lei în favoarea lichidatorului judiciar. În temeiul art. 135 din Lege privind procedura insolvenţei dispune notificare prezentei sentinţe Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice Maramureş, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, pentru efectuarea menţiunii de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie.- Cu drept de apel în termen de 30 zile de la publicare în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Cererea pentru exercitarea căii de atac se depune la Tribunalul Maramureş – Secţia a II-a Civilă, de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată în şedinţa publică de azi, 01.02.2016.
Hotarare 254/2016 din 01.02.2016Amână pronunţarea la 01.02.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.01.2016până la soluţionarea recursului din dosarul de răspundere
Incheiere de sedinta din 21.09.2015continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 20.04.2015până la soluţionarea dosarelor asociate
Incheiere de sedinta din 15.12.2014pentru a se preda lichidatorului actele contabile ale debitoarei
Incheiere de sedinta din 22.09.2014continuarea procedurii
Incheiere de sedinta din 24.03.2014ÎNCH. 6 Admite cererea formulată de lichidatorul judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă SZMUTKU ZOLTAN, cu sediul în Baia Mare, str. Tudor Vladimirescu 1 A, pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă. În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea procedurii simplificate şi intrarea în faliment a debitorului S* L**************** S**, cu sediul în Baia Mare, str. Libertăţii, nr. 5, Cod fiscal 2203753, J 24/462/1991. În temeiul art. 34, art. 107 din Legea privind procedura insolvenţei: Numeşte lichidator judiciar pe Cabinet Individual de Insolvenţă SZMUTKU ZOLTAN, cu sediul în Baia Mare, str. Tudor Vladimirescu 1 A, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 20 şi art. 25 din lege. În temeiul art. 61/art. 107 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, asociaţilor, acţionarilor, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Maramureş, Registrul societăţilor agricole / Registrul asociaţiilor şi fundaţiilor / alte registre, prin Buletinul Procedurilor de Insolvenţă, în vederea efectuării menţiunii în temeiul art. 61/art. 108 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi tuturor băncilor unde debitorul are deschise conturi. Pune în vedere lichidatorului judiciar prevederile art. 252 din Legea nr. 31/1990 republicată şi dispune menţionarea la registrul comerţului a reprezentanţilor permanenţi ai administratorului judiciar. Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 24.02.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 10.03.2014. Contestaţiile se vor depune la tribunal în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă tabelului preliminar. Fixează termenul limită pentru întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului definitiv al creanţelor la 24.03.2014 Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 14.03.2014, ora 10,00 la sediul lichidatorului judiciar şi convoacă creditorii debitorului. Dispune ca în conformitate cu dispoziţiile art. 54, 58 din Legea nr. 85/2006, lichidatorul judiciar să întocmească şi să depună la dosar un raport, în termen de 20 de zile de la desemnarea sa. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii debitorului, de către administratorul judiciar/lichidator judiciar. In temeiul art. 4 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune deschiderea de către debitor a unui cont la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii, în caz de neîndeplinire a atribuţiei, contul va fi deschis de către administratorul judiciar. Eventualele disponibilităţile băneşti vor fi păstrate într-un cont special de depozit bancar. Fixează termen de continuarea procedurii la data de 24.03.2014. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare cu debitorul şi cu drept de opoziţie în termen de 10 zile de la primirea notificării pentru creditori.
Hotarare 6/2014 din 06.01.2014Anulează cererea
Hotarare 6309/2013 din 05.11.2013