B*** V*****
InculpatD******* S****** N****
Parte civilăÎn baza art. 3201 Cod procedură penală admite cererea formulată de inculpatul BV, fără antecedente penale. În baza art. 108 alin.1 lit. c) din Legea nr.46/2008 cu aplicarea art.3201 Cod procedură penală, art. 74 lit. a,c raportat la art. 76 lit. d) Cod penal condamnă pe inculpatul BV la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tăiere fără drept de arbori. În baza art. 71 alin. 2 Cod penal interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a –II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei. În baza art. 81 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii pe durata de 2 ani şi 4 luni, calculat potrivit dispoziţiilor art. 82 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit a teza a –II-a şi lit. b Cod penal aplicată inculpatului pe durata de 2 ani şi 4 luni a suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării. În baza art.14 Cod Procedură Penală si art. 346 alin.1 Cod Procedură Penală raportat la prevederile Codului civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă D******* S****** N****. Obligă inculpatul să plătească părţii civile D******* S****** N**** suma de 2.213,567 lei cu titlu de daune materiale. Respinge celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă D******* S****** N**** ca nefondate. În baza art.189 Cod procedură penală dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu inculpatului în faza de judecată, în cuantum de 200 lei, către Baroul de avocaţi Neamţ pentru avocat Anghel Ştefania. În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile care curge de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru cele care au lipsit. Pronunţată în şedinţă publică azi, 02.04.2013.
Hotarare 51 din 02.04.2013la data de 02.04.2013
Incheiere de sedinta din 26.03.2013LA DATA DE 26.03.2013
Incheiere de sedinta din 12.03.2013pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 12.02.2013