Dosar 7307/109/2013 din 23.10.2013

drepturi băneşti DISJUNGERE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7307/109/2013
Data dosar:
23.10.2013
Instanta:
Tribunalul Argeș
Departament:
Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
drepturi băneşti DISJUNGERE
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 15.01.2014 la ora 08:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Admite in parte cererea

    Admite în parte acţiunea formulată de Sindicat în numele şi pentru reclamanţii Badescu Dumitru, Fratica Gherghina, Matei Cornel, Matei Dumitra, Oprescu Simion, Plesan Elena, Stoica Rodica. Obligă pe pârâtul Liceul Tehnologic Vedea, jud. Argeş să plătească reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin includerea în salariul de bază, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare de 15% începând cu data de 01.01.2010 şi până la data de 15.01.2014, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâta Comuna Vedea, prin Primar, să vireze pârâtei de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor acordate. Respinge acţiunea formulată de Sindicat în numele şi pentru reclamanta Valcu Ana Maria. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15.01.2014, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Hotarare 61/2014 din 15.01.2014
  • Sedinta din data de 27.11.2013 la ora 08:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 15.01.2014. Revine cu adresă către unitatea de învăţământ angajatoare pentru a ne comunica reclamanţii membri de sindicat, reprezentaţi în cauza: au beneficiat în luna Decembrie 2009 de sporul pentru condiţii vătămătoare în procent de 15 % si daca da, în baza cărui temei legal; daca au beneficiat de cuantumul acestui spor si începând cu data de 01.01.2010 şi pentru ce perioada, precum si sub ce forma, respectiv: introdus în salariul de baza, potrivit art. 30 alin 5 lit. a din Legea 330/2009, ca spor prevăzut de noua lege si rămas în afara salariului de baza, conf. art. 30 alin 5 lit. b din Legea 330/2009; ca suma compensatorie, potrivit art. 6 alin 1 OUG 1/2010. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 noiembrie 2013, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 27.11.2013
  • Sedinta din data de 23.10.2013 la ora 08:30

    Complet: C1-LM-FOND
  • Amână cauza

    Introducerea în cauză, în calitate de reclamanţi a membrilor de sindicat: Oprescu Simion, Stoica Rodica, Badescu Dumitru, Matei Cornel, Matei Dumitra, Fratica Gherghina şi Plesan Elena, cărora li se vor comunica toate actele de procedură la sediul sindicatului. Emiterea unei adrese către pârâtul Grup Şcolar „I.GH. Duca” Vedea, în sensul de a preciza sporurile de care au beneficiat membrii de sindicat reprezentaţi în cauză, în decembrie 2009, 01.01.2010, la 01.10.2010 şi la 01.01.2011, sens în care se vor transmite instanţei şi dispoziţiile de încadrare emise. Amână judecarea cauzei la data de 27.11.2013. Reclamantul are termen în cunoştinţă. Se citează pârâţii. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 octombrie 2013, la Tribunalul Argeş-Secţia pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale.

    Incheiere de sedinta din 23.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD