C********* Ş*****
PetentI************ J******* D* P****** S****** - P*** R***********
IntimatAdmite în parte plângerea contravenţională formulată de către petentul C********* Ş*****, în contradictoriu cu intimatul Inspectoratul Judeţean de Poliţie Suceava. Dispune înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii în cuantum de 210 lei aplicată pentru fapta prevăzută şi sancţionată potrivit dispoziţiilor art. 108 alin. 1 lit. c) pct. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, prin procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei seria CP nr. 2170850 din data de 20.01.2013, cu sancţiunea avertismentului, atrăgând petentului atenţia asupra pericolului social al faptei săvârşite, cu recomandarea ca pe viitor să respecte dispoziţiile legale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului verbal contestat. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.04.2013.
Hotarare 2651/2013 din 12.04.2013Încuviinţează pentru petent proba testimonială cu martorul Boberschi Constantin. Pune în vedere petentului să depună la dosar înscrisuri. Amână judecarea la data de 12.04.2013 pentru când se va cita intimatul şi martorul. Pronunţată în şedinţă publică azi 8.03.2013.
Incheiere de sedinta din 08.03.2013