Dosar 735/105/2013 din 08.07.2013

iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 735/105/2013
Data dosar:
08.07.2013
Instanta:
Curtea de Apel Ploiești
Departament:
Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie
Obiect:
iniţiere, constituire de grup infracţional organizat, aderare sau sprijinire a unui asemenea grup (Legea 39/2003 art. 7)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Apel

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2014 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Agravarea pedepsei

    Admite apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE – D.I.I.C.O.T. – SERVICIUL TERITORIAL PLOIEŞTI, împotriva sentinţei penale nr. 168 din data de 30.04.2013, pronunţată de Tribunalul Prahova, pe care o desfiinţează în parte, în latură penală şi în consecinţă: 1. - Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., aplicată inculpatului M**** M*****, în pedepsele componente de: - 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p.; - 3 ani închisoare şi, respectiv, - 2 ani închisoare. Conform art. 65 c.p., aplică inculpatului pedeapsa complementară de 1 an închisoare, prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., pentru infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 320/1 al.7 c.pr.penală ( pedeapsa principală fiind de 2 ani închisoare ). Majorează pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 25 c.p., rap. la art. 208 alin.1, 209 al.1 lit.a,e,g şi i şi alin.4 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., şi art. 320/1 al.7 c.pr.penală, de la 3 ani închisoare la, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Conform art. 33 lit.a; art. 34 lit.b c.p. şi art. 35 al.3 c.p. aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. 2. - Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., aplicată inculpatei M**** N*******, în pedepsele componente de: - 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p.; - 3 ani închisoare şi, respectiv, - 2 ani închisoare. Conform art. 65 c.p., aplică inculpatei pedeapsa complementară de 1 an închisoare, prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., pentru infracţiunea prev. de art. 25 din Legea nr. 365/2002 cu aplic. art. 320/1 al.7 c.pr.penală ( pedeapsa principală fiind de 2 ani închisoare ). Majorează pedeapsa principală aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 25 c.p., rap. la art. 208 alin.1, 209 al.1 lit.a,e,g şi i şi alin.4 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., şi art. 320/1 al.7 c.pr.penală, de la 3 ani închisoare la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Conform art. 33 lit.a; art. 34 lit.b şi art. 35 al.3 c.p., aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. 3. - Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., aplicată inculpatului COVACI DUMITRU TOMA, în pedepsele componente de, 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., şi respectiv, de 3 ani închisoare. Majorează pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,e,g şi i şi alin.4 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., şi art. 320/1 al.7 c.p.p., la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Conform art. 33 lit.a; art. 34 lit.b şi art. 35 al.3 c.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. 4. - Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., aplicată inculpatului IANCU SĂNDEL, în pedepsele componente de, 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., şi respectiv, de 3 ani închisoare. Majorează pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 26 c.p., rap. la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,e,g şi i şi alin.4 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., şi art. 320/1 al.7 c.p.p., la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Conform art. 33 lit.a; art. 34 lit.b şi art. 35 al.3 c.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. 5. - Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., aplicată inculpatei STERE CORINA, în pedepsele componente de, 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., şi respectiv, de 3 ani închisoare. Majorează pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 26 c.p., rap. la art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,e,g şi i şi alin.4 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., şi art. 320/1 al.7 c.p.p., la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Conform art. 33 lit.a; art. 34 lit.b şi art. 35 al.3 c.p., aplică inculpatei pedeapsa cea mai grea de, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. 6. - Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., aplicată inculpatului IANCU NICOLAE, în pedepsele componente de, 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p., şi respectiv, de 3 ani închisoare. Majorează pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru infracţiunea prev. de art. 208 al.1, 209 al.1 lit.a,e,g şi i şi alin.4 c.p., cu aplic. art. 41 al.2 c.p., şi art. 320/1 al.7 c.p.p., la 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Conform art. 33 lit.a; art. 34 lit.b şi art. 35 al.3 c.p., aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de, 6 ani şi 8 luni închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a şi b c.p. Înlătură disp. art. 86/1, 86/2, 86/3, 71 al.5 c.p. şi, art. 359 c.pr.penală, privind suspendarea sub supraveghere a pedepselor aplicate inculpaţilor M**** M*****, M**** N*******, Covaci Dumitru, Iancu Săndel, Stere Corina şi Iancu Nicolae, precum şi a pedepselor accesorii, urmând ca aceştia să execute pedepsele în regim privativ de libertate. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei. Respinge ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii M**** M*****, M**** N*******, COVACI DUMITRU TOMA, IANCU SANDEL, STERE CORINA şi IANCU NICOLAE, declarate împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă pe inculpaţii M**** M*****, M**** N*******, Iancu Săndel şi Iancu Nicolae, la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul COVACI DUMITRU TOMA, la 900 lei cu acelaşi titlu, din care 400 lei onorariu apărător din oficiu, precum şi pe inculpata Stere Corina la 800 lei din care 300 lei onorariu parţial, pentru apărătorul din oficiu până la prezentarea apărătorului ales, onorarii ce se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Prahova. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare, iar pentru părţile lipsă de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 27.01.2014.

    Hotarare 11/2014 din 27.01.2014
  • Sedinta din data de 17.01.2014 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână pronunţarea

    AMÂNĂ PRONUNŢAREA LA DATA DE 27.01.2014, PENTRU STUDIEREA ACTELOR ŞI LUCRĂRILOR DOSARULUI ŞI PENTRU A SE DEPUNE LA DOSAR ÎNSCRISURI ÎN CIRCUMSTANŢIERE.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2014
  • Sedinta din data de 20.11.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 17 ianuarie 2014, Sala 1, pentru lipsa inculpatului Iancu Săndel.

    Incheiere de sedinta din 20.11.2013
  • Sedinta din data de 13.11.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână cauza

    AMÂNĂ CAUZA LA DATA DE 20.11.2013, SALA 1 - ORA 12,00 - FAŢĂ DE LIPSA INCULPATULUI IANCU SĂNDEL, URMARE INTERNĂRII SALE ÎN SPITAL, DAR ŞI FAŢĂ DE LIPSA APĂRĂTORULUI DESEMNAT DIN OFICIU PENTRU INCULPATUL COVACI DUMITRU.

    Incheiere de sedinta din 13.11.2013
  • Sedinta din data de 15.10.2013 la ora 09:00

    Complet: 4APa
  • Amână cauza

    Amână judecarea cauzei la data de 13 noiembrie 2013, Sala 1, pentru lipsă apărare.

    Incheiere de sedinta din 15.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD