B***** M*****
Condamnat PERSOANĂ TRANSFERABILĂAdmite sesizarea din oficiu. În baza art.196 rap. la art.195 Cod procedură penală, înlătură din minuta sentinţei penale nr.32/16.01.2014 omisiunea referitoare la pedeapsa finală în executarea căreia petentul condamnat va fi transferat într-un penitenciar din România, respectiv la alin.2 partea finală va adăuga menţiunea „în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 4 ani 10 luni închisoare”. Prezenta se va insera şi în cuprinsul dispozitivului sentinţei penale la motivare. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu recurs. Pronunţată în şedinţa publică, azi 23 ianuarie 2014.
Incheiere de sedinta din 23.01.2014Sentinţa penală nr.32 din 16.I.2014 - Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti. În baza art. 154 alin. 6 lit. a) din Legea 302/2004 astfel cum a fost modificată prin Legea 300/2013 recunoaşte sentinţa penală nr.256/07 din data de 29.08.2007 a Tribunalului Tortona, Italia, definitivă la data de 03.11.2007, privind pedeapsa principală de 80 de zile închisoare, sentin?a penală nr.385/2007 din data de 29.08.2007 a Tribunalului Tortona, Italia, definitivă la data de 03.11.2007, privind pedeapsa principală de 8 luni închisoare, sentin?a penală din data de 13.10.2010 a Tribunalului Tortona, Italia, definitivă la data de 04.01.2011, privind pedeapsa principală de 5 luni şi 10 zile închisoare şi sentin?a penală din data de 01.06.2011 a Cur?ii de Apel Torino, Italia, definitivă la data de 07.03.2012, privind pedeapsa principală de 4ani şi 10 luni închisoare şi dispune transferarea condamnatului Bancos Marius , într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei. Deduce din pedeapsă perioadele 27.08.2007-29.08.2007 şi 18.03.2010 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică azi, 16.01.2014.
Hotarare 32/2014 din 16.01.2014Amână pronunţarea la data de 16 ianuarie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2014lipsă procedură cu străinătatea
Incheiere de sedinta din 02.12.2013