Dosar 7439/86/2013 din 04.07.2013

infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7439/86/2013
Data dosar:
04.07.2013
Instanta:
Tribunalul Suceava
Departament:
Secţia penală
Obiect:
infracţiuni de evaziune fiscală (Legea 87/1994, Legea 241/2005)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 03.10.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Achitare

    În temeiul art. 396 alin.5 rap. la art. 16 alin. 1 lit. a Cod procedură penală, achită pe inculpatul V**** M***** pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. b din Legea nr. 241/2005, întrucât fapta nu există. În temeiul art.397 alin.1 C.pr.pen., respinge acţiunea civilă exercitată de Statul Român – prin ANAF – Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi – Secţia Judeţeană Suceava, în contradictoriu cu inculpatul V**** M*****, parte responsabilă civilmente fiind S.C. ANCAPAN S.R.L. Volovăţ, ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 3.10.2014.

    Hotarare 192/2014 din 03.10.2014
  • Sedinta din data de 26.09.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 03 octombrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 26 septembrie 2014

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.09.2014
  • Sedinta din data de 19.09.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 26 septembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 septembrie 2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.09.2014
  • Sedinta din data de 12.09.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 19 septembrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 septembrie 2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2014
  • Sedinta din data de 25.06.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat pentru studiul raportului de expertiză. Pune în vedere inculpatului să achite suma de 2.500 lei în contul Baroului Local de expertiză Suceava pe numele expertului Dimofte Sorina, reprezentând diferenţa din contravaloarea lucrării.

    Incheiere de sedinta din 25.06.2014
  • Sedinta din data de 26.05.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Lipsa raportului de expertiză.

    Incheiere de sedinta din 26.05.2014
  • Sedinta din data de 30.04.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Lipsa raportului de expertiză. Pune în vedere apărătorului inculpatului să pună la dispoziţia expertului actele contabile despre care a făcut vorbire în adresa depusă la dosar.

    Incheiere de sedinta din 30.04.2014
  • Sedinta din data de 26.02.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Acordă termenul solicitat de expertul contabil Dimofte Sorina în vederea efectuării expertizei. Adresă către doamna expert contabil Dimofte Sorina pentru a i se aduce la cunoştinţă că documentele contabile aferente anilor 2009 şi 2010 le găseşte la Societatea de Insolvenţă Şerban Mihaela Gabriela, cu sediul în Suceava, str. Universităţii nr. 18, jud. Suceava.

    Incheiere de sedinta din 26.02.2014
  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Revenire cu adresă către expert, pentru a proceda la întocmirea raportului de expertiză dispus în cauză.

    Incheiere de sedinta din 05.02.2014
  • Sedinta din data de 13.01.2014 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Admite proba solicitată de inculpat privind efectuarea unei expertize contabile. Numeşte în calitate de expert în cauză pe doamna Dimofte Sorina, aflată la poziţia 33 din lista expertţilor în specialitatea contabilitate - fiscalitate. Adresă către expertul contabil Dimofte Sorina pentru a proceda la efectuarea expertizei contabile dispusă în cauză şi a răspunde obiectivelor ce se vor înainta, cu precizarea că s-a dispus achitarea de către inculpat a avansului provizoriu în sumă de 1.000 lei. Adresă către Biroul Local de Expertize Tehnice Judicare şi Contabile din cadrul Tribunalului Suceava, prin care se va informa despre faptul că doamna Dimofte Sorina a fost numită expert în cauză şi s-a dispus achitarea de către inculpta a onorariului provizoriu în sumă de 1.000 lei. Pune în vedere inculpatului ca în termen de 5 zile să achite onorariul provizoriu în sumă de 1.000 lei în contul Biroului Local de Expertize Tehnice Judicare şi Contabile din cadrul Tribunalului Suceava - pe nume expertului Dimofte Sorina şi să depună la dosar chitanţa. Pune în vedere apărătorului inculpatului să asigure la termenul următor, prezenţa celuilalt martor propus în apărare.

    Incheiere de sedinta din 13.01.2014
  • Sedinta din data de 09.12.2013 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    admite proba cu înscrisuri şi cu martori solicitată de inculpat. Adresă către Tribunalul Suceava - secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal, pentru a înainta dosarul nr. 14741/86/2011 în care s-a pronunţat sentinţa civilă nr. 39/12.01.2012. Prorogă discuţia cu privire la expertizele solicitate de inculpat, prin apărător, după ce va sosi dosarul nr. 14741/86/2011.

    Incheiere de sedinta din 09.12.2013
  • Sedinta din data de 11.11.2013 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Lipsă de procedură. Citarea părţii responsabilă civilmente SC ANCAPAN SRL Volovăţ, prin Cabinetul Individual de Insolvenţă Şerban Mihaela Gabriela din Suceava, str. Universităţii nr. 18, jud. Suceava. Citarea părţii civile STATUL ROMÂN - PRIN ANAF- Direcţia Regională a Finanţelor Publice Iaşi - Secţia Judeţeană Suceava.

    Incheiere de sedinta din 11.11.2013
  • Sedinta din data de 14.10.2013 la ora 9:00

    Complet: C3F penal
  • Amână cauza

    Admite cererea formulată de apărătorul ales al inculpatului şi acordă termen în vederea pregătirii apărării. Dispune plata sumei de 50 de lei reprezentând 25% din onorariul avocatului desemnat din oficiu Catargiu Adrian, din fondurile Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în contul Baroului Suceava.

    Incheiere de sedinta din 14.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD