B*** R***** A********
InculpatI. În temeiul art. 86 al.2 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p., art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul B*** R***** A******** la pedeapsa închisorii în cuantum de 4 luni pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat. II. În temeiul art. 89 al.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p., art. 5 C.p. condamnă pe inculpatul B*** R***** A******** la pedeapsa închisorii în cuantum de 1 an şi 4 luni pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie. III. În temeiul art 85 Cp anulează suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii în cuantum de 5 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1105/2012 pronunţată de Judecătoria Bacău. În temeiul art. 85 C.p.art.33 lit. a C.p. şi art.34 lit. b C.p. contopeşte pedepsele astfel cum au fost stabilite la pct. I, II şi III. Aplică inculpatului pedeapsa cea mai mare. Pedeapsa de executat închisoare în cuantum de 1 an şi 4 luni. În temeiul art.81 C.p. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei. În temeiul art.82 C.p. stabileşte termenul de încercare pe o durată de 3 ani şi 4 luni începând cu data de 17.07.2012. Atrage atenţia inculpatului asupra prev.art.83 C.p. În temeiul art.71 al.1,2 C.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II şi b C.p. În temeiul art.71 al.5 C.p. suspendă executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza II şi b C.p. pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.274 C.p.p. obligă inculpatul la plata sumei de 700 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 15.10.2014.
Hotarare 2033/2014 din 15.10.2014Amână pronunţarea la data de 15.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.10.2014Acordă termen pentru a se depune înscrisuri doveditoare.
Incheiere de sedinta din 11.09.2014FATA DE LIPS AINCULPATULUI T 11.09.2014
Incheiere de sedinta din 22.05.2014În temeiul art 346 alin 2 Cpp constată că instanţa a fost legal sesizată cu rechizitoriul procurorului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău nr 5389/P/2011 privind pe inculpaţii B*** R***** A******** , trimis în judecată în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având dreptul de a conduce suspendat – prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002, republicată, modificata şi completata, şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie prev de art 89 alin 1 din OUG 195/2002, republicată, modificata şi completata cu aplicarea art. 33 lit. a Cp, că probele au fost legal administrate şi că actele de urmărire penală au fost legal efectuate Dispune începerea judecăţii. Stabileşte termenul de judecată pentru data de 22.05.2014. Se va cita inculpatul. Se va înştiinţa apărătorul Pronunţată azi, 14.04.2014 .
Incheiere camera preliminara din 14.04.2014TRIMITE CAUZA LA JUDECATORUL DE CAMERA PRELIMINARA
Incheiere de sedinta din 20.02.2014FATA DE LIPSA INCULPATULUI T 20.02.2014
Incheiere de sedinta din 05.12.2013FATA DE CEREREA APARATORULUI T 05.12.2013
Incheiere de sedinta din 17.10.2013FATA DE CEREREA APARATORULUI T 17.10.2013
Incheiere de sedinta din 27.06.2013