C** P******* V******
LichidatorS* M** G**** S**
DebitorO** D***
IntimatJ********** C******
IntimatA*** D***
CreditorAdmite cererea lichidatorului judiciar CII Puţinelu Valeriu Simion. În temeiul art. 131 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului S* M** G**** S**. Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art. 136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul judiciar de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 135 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorilor, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, pentru efectuarea din oficiu a menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. În temeiul art. 4 din Legea 85/2007, dispune eliberarea sumei de 3000 lei, către lichidatorul judiciar din fondul de lichidare aflat la dispoziţia U.N.P.I.R, sumă reprezentând remuneraţia acestuia şi suma de 185 lei reprezentând cheltuielile de procedură avansate de lichidatorul judiciar pentru administrarea curentă a procedurii de insolvenţă Cu drept de recurs în termen de 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 Martie 2014.
Hotarare 410/2014 din 04.03.2014Acordă termen la 04.03.2014 pentru când se vor cita creditorii cu menţiunea că se va pune în discuţie cererea lichidatorului judiciar de închidere a procedurii în temeiul art. 131 din lege.
Incheiere de sedinta din 18.02.2014În temeiul art. 11 şi art. 21 din Legea nr. 85/2006, Ia act de raportul depus de lichidatorul judiciar CII Puţinelu Valeriu Simion. Acordă termen la 18.02.2014 pentru continuarea procedurii - soluţionarea irevocabilă a cererii de suportare a pasivului debitoarei formulată împotriva administratorului Ciurezu Gabriel Traian.
Incheiere de sedinta din 19.11.2013În temeiul art. 11 şi art. 21 din Legea nr. 85/2006, Ia act de raportul depus de lichidatorului judiciar. Acordă termen la 19.11.2013 pentru continuarea procedurii. Dispune înregistrarea separată, ca dosar asociat, a cererii de suportare a pasivului debitoarei formulată împotriva pârâtului Ciurezu Gabriel Traian. Acordă termen la 29.10.2013 pentru când se va cita pârâtul cu copie cerere principală şi cu menţiunea de a formula întâmpinare şi de a se prezenta personal la interogatoriu.
Incheiere de sedinta din 17.09.2013În temeiul art. 11 şi art. 21 din Legea privind procedura insolvenţei, Ia act de raportul depuse de lichidatorul judiciar CII Puţinelu Valeriu Simion. În temeiul art. 74 alin. 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea la uşa instanţei a unei copii de pe tabelul definitiv al creanţelor. Amână judecarea cauzei la data de 17.09.2013, pentru continuarea procedurii.
Incheiere de sedinta din 28.05.2013În temeiul art. 11, art. 20 alin. 1 lit. b, art. 59 din Legea privind procedura insolvenţei, Ia act de raportul depuse de lichidatorul judiciar CII Puţinelu Valeriu Simion. În temeiul art. 72 alin. 3 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune înregistrarea la grefa tribunalului şi afişarea la uşa instanţei a unei copii de pe tabelul preliminar al creanţelor. Amână judecarea cauzei la data de 28.05.2013, pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor.
Incheiere de sedinta din 14.05.2013Admite cererea debitoarei S* M** G**** S** prin lichidator Cabinet individual de insolvanţă Puţinelu Valeriu de reducere a cuantumului taxei de timbru. Stabileşte cuantumului taxei de timbru la suma de 4 lei. Admite cererea debitoarei de deschidere a procedurii . În temeiul art. 32 alin. 1 din Legea privind procedura de insolvenţă , Dispune deschiderea procedurii simplificate de insolvenţă împotriva debitorului S* M** G**** S**. Pune în vedere debitoarei ca în termen de 10 zile de la deschiderea procedurii să depună actele şi informaţiile prevăzute de art 28 alin 1 din lege. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura de insolvenţă, Numeşte lichidator judiciar provizoriu pe CII Chiser Carmen care va îndeplini atribuţiile prev.de art. 25 din lege, cu o retribuţie lunară provizorie de 500 lei. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitoarei, creditorilor şi Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Dolj, în vederea efectuării din oficiu a menţiunii în temeiul art. 61 din Legea privind procedura de insolvenţă, precum şi prin publicarea în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă . Fixează termenul limită pentru depunerea creanţelor la 30.04.2013. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 14.05.2013. Fixează termenul pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru afişarea tabelului definitiv al creanţelor la 28.05.2013. Dispune trimiterea notificărilor către toţi creditorii, de către lichidatorul judiciar şi publicarea într-un ziar de largă circulaţie Fixează termen la data de 30.04.2013 pentru depunerea raportului prev. de art. 20 alin 1 şi art. 59 din lege. În temeiul art 113 din lege Dispune sigilarea bunurilor din averea debitoarei şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art. 3 pct. 26 din Legea privind procedura de insolvenţă, Dispune convocarea adunării generale a asociaţilor de către lichidatorul judiciar în termen de 10 de zile de la deschiderea procedurii, pentru desemnarea administratorului special. În temeiul art. 4 din Legea privind procedura insolvenţei , Dispune deschiderea de către debitor a unui cont bancar la banca la care are deschis cont, din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii, în termen de 2 zile de la notificarea deschiderii procedurii. Dispune comunicarea sentinţei către instanţele judecătoreşti în a căror jurisdicţie se află sediul debitorului şi tuturor băncilor unde acesta are deschise conturi. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea pentru exercitarea căii de atac se va depune la Tribunal. Pronunţată în şedinţă publică de la 09.04.2013.
Incheiere finala dezinvestire din 09.04.2013