M***** S*******
ReclamantM***** G*******
ReclamantC****** L***** D* A******* A L**** N********* F******
PârâtC****** J******** D* A******* A L**** 1****** C******
PârâtAdmite cererea formulată de reclamanţii: Micică Zmaranda şi M***** G*******, în contradictoriu cu pârâtele: Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Filiaşi, judeţul Dolj şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Dolj. Dispune anularea parţială a Titlului de Proprietate numărul 3852 din data de 21.04.2004 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele autorului reclamanţilor: Micică Zmaranda şi M***** G*******, defunctul Micică Gh. Grigorie, în sensul efectuării completărilor necesare decurgând din concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză de către expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie – cadastru Catrinoiu Adrian (filele: numărul 48 – numărul 65 din dosar), raport care face parte integrantă din prezenta hotărâre, astfel încât să existe o deplină concordanţă între menţiunile ce urmează a fi inserate în titlul de proprietate şi concluziile raportului de expertiză tehnică judiciară mai sus precizat. Dispune emiterea unui nou titlu de proprietate pe numele autorului reclamanţilor: Micică Zmaranda şi M***** G*******, defunctul Micică Gh. Grigorie, în cuprinsul căruia la rubrica de la punctul A – Suprafaţa primită în extravilan, la nr. crt. 1 – arabil, să fie înscrisă în Tarlaua 72, Parcela 16, suprafaţa de 4500 m.p., cu următoarele vecinătăţi: la Nord – Răscăcea Dumitru, la Est – Pd. 2661, la Sud – Rezervă Primărie şi la Vest – De. 2580 şi, totodată, la aceeaşi rubrică să fie trecută şi Tarlaua 34, Parcela 33, cu suprafaţa de 5000 m.p., având următoarele vecinătăţi: la Nord – Voicilă M. Radu, la Est – Dc. 2702, la Sud – Fratoştiţeanu St. Ilie şi la Vest – De 1166/1. Menţine neschimbate celelalte menţiuni din Titlul de Proprietate numărul 3852 eliberat la data de 21.04.2004 de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele autorului reclamanţilor: Micică Zmaranda şi M***** G*******, defunctul Micică Gh. Grigorie. Obligă pârâtele: Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Filiaşi, judeţul Dolj şi Comisia Judeţeană de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Dolj, conform competenţelor fiecăreia, să efectueze lucrările necesare şi să emită un nou titlu de proprietate conform celor mai sus precizate. Ia act că reclamanţii nu au solicitat cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2013.
Hotarare 562/2013 din 16.09.2013Amână pronunţarea cauzei la data de 16 septembrie 2013. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 septembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.09.2013Dispune repetarea adresei către expertul tehnic judiciar în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie, domnul expert tehnic judiciar Catrinoiu Adrian, cu solicitarea de a efectua expertiza şi a înainta la dosar raportul de expertiză în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie, conform obiectivelor stabilite prin încheierea de şedinţă din data de 27 martie 2013.
Incheiere de sedinta din 19.06.2013Numeşte expert tehnic judiciar în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie pe domnul Catrinoiu Adrian. Dispune emiterea unei adrese către expertul numit, cu solicitarea de a efectua expertiza şi a înainta la dosar raportul de expertiză, conform obiectivelor stabilite prin încheierea din data de 27 martie 2013. Dispune emiterea adresei către Tribunalul Dolj - Biroul Local de Expertize Tehnice, Judiciare şi Contabile pentru a se comunica numirea expertului şi faptul că a fost achitat onorariului provizoriu pentru expertiză.
Incheiere de sedinta din 08.05.2013În virtutea rolului activ conferit de dispoziţiile art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă instanţa, din oficiu, dispune emiterea unei adrese către Comisia Locală de Aplicare a Legii nr. 18/1991 Filiaşi, judeţul Dolj, cu solicitarea de a preciza dacă există litigii în legătură cu titlul de proprietate a cărui anulare se solicită. Din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, instanţa dispune administrarea probei cu expertiza tehnică judiciară în specialitatea topografie, cadastru şi geodezie, care va avea următoarele obiective: 1) identificarea terenului extravilan în suprafaţă de 8 Ha şi 8500 m.p. aparţinând reclamanţilor conform Titlului de Proprietate nr. 3852/21.04.2004 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele titularului Micică Gh. Grigore, prin indicarea vecinătăţilor, tarlalelor şi parcelelor, cu stabilirea dimensiunilor pe fiecare latură; 2) efectuarea unei schiţe topografie; 3) să se stabilească dacă există inadvertenţe între menţiunile înscrise în acest titlu de proprietate, cu referire la Tarlaua 72, parcela 16 şi situaţia din teren, confirmând sau infirmând susţinerile reclamanţilor din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi 4) dacă terenul situat în Tarlaua 34, parcela 33 este unul şi acelaşi cu cel situat în Tarlaua 72, parcela 16, cu identificarea acestei suprafeţe de teren, urmând ca la efectuarea expertizei, expertul să aibă în vedere toate actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate a cărei nulitate parţială absolută se solicită. Stabileşte onorariu provizoriu pentru efectuarea expertizei în cuantum de 1.000 lei, în sarcina reclamanţilor şi pune în vedere acestora să facă dovada achitării onorariului până la următorul termen de judecată, sub sancţiunea suspendării judecăţii cauzei, conform dispoziţiilor art. 155 indice 1 din Codul de procedură civilă.
Incheiere de sedinta din 27.03.2013Dispune emiterea adresei către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Dolj, cu solicitarea de a înainta la dosar procesul – verbal premergător emiterii Titlului de Proprietate numărul 3852/21.04.2004 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele titularului Micică Gh. Grigore.
Incheiere de sedinta din 27.02.2013Pune în vedere reprezentantului legal al comisiei locale pârâte, consilier juridic A. Munteanu, să înainteze la dosar, până la următorul termen de judecată, actele care au stat la baza emiterii Titlului de Proprietate nr. 3852/21.04.2004 eliberat de Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor Dolj pe numele titularului Micică Gh. Grigore, privitor la care se solicită constatarea nulităţii parţiale absolute şi să comunice totodată punctul de vedere al acestei comisii de fond funciar.
Incheiere de sedinta din 06.02.2013