C***** R* R*** V***
InculpatS.P.nr. 1633/2013 Condamnă pe inculpatul C.R.V.pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 320 ind.1 Cod pr. pen, la pedeapsa de 10 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art.71 rap. la art.64 lit. a Teza a II-a şi lit. b Cod Penal. Conform art. 81 şi 82 Cod Penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 al. 5 Cod penal, sens în care stabileşte un termen de încercare de 2 ani şi 10 luni. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din Codul Penal. Stabileşte în favoarea av. Danci Ion, suma de 200 lei cu titlu de onorariu avocat desemnat din oficiu. Obligă inculpatul să plătească statului suma de 550 lei cu titlu cheltuieli judiciare din care 200 lei reprezintă onorariu avocat desemnat din oficiu. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2013.
Hotarare 1633/2013 din 10.10.2013amână pronunţarea pentru data de 10 octombrie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2013