Dosar 756/314/2013 din 24.01.2013

pretenţii


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 756/314/2013
Data dosar:
24.01.2013
Instanta:
Judecătoria Suceava
Departament:
.
Obiect:
pretenţii
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.10.2013 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Admite in parte cererea

    Admite, în parte, cererea formulată de reclamanţii Demuşcă Albert Mikael şi Demuşcă Carmen Silvia în contradictoriu cu pârâta SC BCR SA Bucureşti. Constată existenţa clauzelor abuzive cuprinse în următoarele: - art.5 din condiţiile speciale şi art. 2.10 lit. a) din condiţiile generale la convenţia de credit nr. 268/29.11.2007 încheiată între părţi, precum şi în art.3 şi art. 4 din actul adiţional nr. 268 A/24.09.2010 şi în art.6.1 lit.b) şi art. 9.1 din actul adiţional nr. 268 C/19.12.2011. - art.9 lit.b) din condiţiile speciale şi art. 3.7, art. 3.8 şi art. 3.9 din condiţiile generale la convenţia de credit nr. 268/29.11.2007 încheiată între părţi, precum şi în art.2 din actul adiţional nr. 268 A/24.09.2010 şi în art. 9.2 din actul adiţional nr. 268 C/19.12.2011. Obligă pârâta să modifice contractul sus menţionat cu actele adiţionale aferente în sensul eliminării clauzelor constatate ca fiind abuzive. Dispune restituirea către reclamanţi a sumei de 4975,96 lei ( echivalentul a 1143,9 euro) reprezentând comision de administrare perceput de pârâtă, precum şi a sumei de 8194,37 euro (în echivalentul în lei la data plăţii) reprezentând diferenţa dintre dobânda iniţială menţionată în contractul de credit nr. 268/29.11.2007 cu actele adiţionale aferente şi dobânda abuzivă încasată de pârâtă, de la momentul încheierii convenţiei şi până la data de 25.04.2013. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente debitului (constând în comision de administrare şi diferenţă dobândă), calculată de la data plăţii sumelor de către reclamanţi şi până la data achitării efective a debitului de către pârâtă. Respinge, ca neîntemeiat, capătul 4 de cerere. Obligă pârâta la plata către reclamanţi a sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 4.10.2013.

    Hotarare 4973/2013 din 04.10.2013
  • Sedinta din data de 27.09.2013 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 04.10.2013.Pronunţată în şedinţă publică, azi 27.09.2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.09.2013
  • Sedinta din data de 20.09.2013 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 27.09.2013. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20.09.2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.09.2013
  • Sedinta din data de 28.06.2013 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    În temeiul art.167 Cod procedură civilă, încuviinţează proba cu înscrisuri pentru ambele părţi. Încuviinţează proba cu interogatoriul reclamanţilor.

    Incheiere de sedinta din 28.06.2013
  • Sedinta din data de 31.05.2013 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia netimbrării cererii invocată prin întâmpinare. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia nulităţii capătului 6 de cerere invocată prin întâmpinare. Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă invocată de pârâtă şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC BCR S.A. – Sucursala Suceava, invocată de pârâtă. Respinge acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta SC BCR S.A. – Sucursala Suceava pentru lipsa capacităţii şi calităţii procesuale pasive. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată prin întâmpinare. Cu cale de atac odată cu fondul.

    Incheiere de sedinta din 31.05.2013
  • Sedinta din data de 12.04.2013 la ora 8:30

    Complet: C1 Old
  • Amână cauza

    Pune în vedere reclamanţilor prin apărător, să precizeze capetele 1,2 şi 6 ale cererii de chemare în judecată.

    Incheiere de sedinta din 12.04.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD