Dosar 7575/121/2013 din 25.10.2013

omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.) art. 20 rap. la art. 174-175-176 C.p.


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7575/121/2013
Data dosar:
25.10.2013
Instanta:
Tribunalul Galați
Departament:
Sectie Penala
Obiect:
omorul deosebit de grav (art. 176 C.p.) art. 20 rap. la art. 174-175-176 C.p.
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.11.2014 la ora 08:30

    Complet: Cp5S
  • Încheiere

    În baza art. 278 Cod procedură penală, din oficiu, îndreptarea erorilor materiale vădite strecurate în minuta sentinţei penale nr. 869/15.10.2014 pronunţate de Tribunalul Galaţi – secţia penală în dos. nr. 7.575/121/2013, în sensul că la alineatele 15 şi 30 din minuta sentinţei menţionate, se va consemna în mod corect că inculpatul Ivan Ştefănel este cel condamnat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru port de armă albă, şi respectiv, că acest inculpat este obligat la cheltuieli judiciare în cuantum de 400 lei către stat, în loc de inculpatul Ivan Viorel, cum din eroare s-a consemnat la ambele alineate. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2014.

    Incheiere indreptare eroare materiala din 28.11.2014
  • Sedinta din data de 15.10.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Condamnare

    I. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul IVAN VIOREL, pentru comiterea infracţiunii de tentativă la omor calificat şi deosebit de grav (persoana vătămată Panait Scarlat), prevăzută de art. 20 Cod penal din 1968 în referire la art. 174 alin. (1) Cod penal din 1968 raportat la art. 175 alin. (1) lit. i) Cod penal din 1968 şi la art. 176 alin. (1) lit. c) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 9 ani închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Viorel, pentru comiterea infracţiunii de distrugere (persoana vătămată AF Ionescu V. Silvia), prevăzută de art. 217 alin. (1) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Viorel, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 4 ani închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Viorel, cu datele personale menţionate anterior, pentru comiterea infracţiunii de port, fără drept, de armă albă (topor) în locuri şi împrejurări în care se putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, în varianta aflată în vigoare înainte de 01.02.2014, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 6 luni închisoare. În temeiul art. 34 alin. (1) lit. d) Cod penal din 1968, contopeşte pedepsele stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare, cu adăugarea unui spor de 5 luni închisoare, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa finală de 9 ani şi 5 luni închisoare. În temeiul art. 399 alin. (1) Cod procedură penală, menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul Ivan Viorel. În baza art. 88 Cod penal din 1968, scade din pedeapsa aplicată inculpatului Ivan Viorel, perioada reţinerii şi arestării preventive dispuse în cauză, respectiv, de la data de 03.06.2013 la zi. Dispune emiterea mandatului de executare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod penal din 1968. În temeiul art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008, dispune prelevarea de probe biologice de la inculpatul Ivan Viorel, după rămânerea definitivă a prezentei hotărâri de condamnare a acestuia. II. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul IVAN ŞTEFĂNEL, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe (persoană vătămată O**** G******), prevăzută de art. 180 alin. (1) alin. (2) Cod penal din 1969, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, respectiv, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 5 luni închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Ştefănel, cu datele personale menţionate anterior, pentru comiterea infracţiunii de distrugere (persoană vătămată O**** G******), prevăzută de art. 217 alin. (1) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, respectiv, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 3 luni închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Ştefănel, cu datele personale menţionate anterior, pentru comiterea infracţiunii de distrugere (persoană vătămată AF Ionescu V. Silvia), prevăzută de art. 217 alin. (1) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, respectiv, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 4 luni închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Ştefănel, cu datele personale menţionate anterior, pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, prevăzută de art. 321 alin. (2) Cod penal din 1968, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, respeciv, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 2 ani şi 3 luni închisoare. În temeiul art. 396 alin. (2) Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul Ivan Viorel, cu datele personale menţionate anterior, pentru comiterea infracţiunii de port, fără drept, de armă albă (topor) în locuri şi împrejurări în care se putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, prevăzută de art. 2 alin. (1) pct. 1 din Legea nr. 61/1991, republicată, în varianta aflată în vigoare înainte de 01.02.2014, cu aplicarea art. 396 alin. (10) Cod procedură penală, respectiv, cu aplicarea art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, precum ?i cu aplicarea prevederilor art. 5 Cod penal din 2009, la pedeapsa de 4 luni închisoare. Constată că faptele deduse judecăţii au fost comise în stare de concurs real prevăzut de art. 33 alin. (1) lit. a) Cod penal din 1968, atât între ele, cât şi cu fapta pentru care inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei prin S.p. nr. 340/01.03.2013 a Judecătoriei Galaţi, rămasă definitivă prin nerecurare la data de 22.03.2013. În baza art. 865 Cod penal din 1968 cu trimitere la art. 85 alin. (1) Cod penal din 1968, anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei dispusă prin S.p. nr. 340/01.03.2013 a Judecătoriei Galaţi, aplicându-se dispoziţiile referitoare la concursul de infracţiuni. În temeiul art. 36 alin. (2) Cod penal din 1968 raportat la art. 34 alin. (1) lit. b) Cod penal din 1968, contopeşte pedeapsa de 1 an şi 4 luni aplicată prin S.p. nr. 340/01.03.2013, definitivă la 22.03.2013, cu pedepsele de 5 luni închisoare, respectiv, 3 luni închisoare, respectiv, 4 luni închisoare, respectiv, 4 luni închisoare, şi respectiv, 2 ani şi 3 luni închisoare, stabilite pentru faptele deduse judecăţii în pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 3 luni închisoare la care adaugă un spor de 4 luni închisoare, inculpatului aplicându-i-se pedeapsa finală de 2 ani şi 7 luni închisoare. Face aplicarea dispoziţiilor art. 71 raportat la art. 64 lit. a) teza a II-a şi lit. b) Cod Penal din 1968. Conform art. 865 alin. (2) Cod penal din 1968 cu trimitere la art. 85 alin. (1) Cod penal din 1968 raportat la art. 861 şi art. 862 Cod penal din 1968, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii aplicată inculpatului şi implicit a pedepselor accesorii, potrivit art. 71 alin. (5) Cod penal din 1968, sens în care stabileşte un termen de încercare de 5 ani şi 9 luni, termen ce se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a pronunţat anterior suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, respectiv, de la data de 22.03.2013. În temeiul prevederilor art. 863 Cod penal din 1968, pe durata termenului de încercare, inculpatul Ivan Ştefănel se va supune următoarelor măsuri de supraveghere şi are următoarele obligaţii : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi la datele fixate de acesta ; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea ; - să comunice şi să justifice orice angajare sau schimbare a locului de muncă, dacă este cazul ; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal din 1968, raportat la art. 83 Cod Penal din 1968, în sensul că dacă săvârşeşte o nouă infracţiune în termenul de încercare, se va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare, executându-se în întregime pedeapsa, ce nu se va contopi cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (1) Cod penal din 1968 raportat la art. 84 Cod Penal din 1968, în sensul că dacă nu î?i îndepline?te obliga?iile civile stabilite prin prezenta hotărâre până la expirarea termenului de încercare, se va revoca suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare, executându-se în întregime pedeapsa. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 alin. (2) Cod penal din 1968, în sensul că neîndeplinirea cu rea-credin?ă a măsurilor de supraveghere conduce la revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei de 2 ani şi 7 luni închisoare, executându-se în întregime pedeapsa. III. În temeiul prevederilor art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, precum şi al prevederilor art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SPITALUL CLINIC JUDEŢEAN DE URGENŢĂ ,,SF. APOSTOL ANDREI” GALAŢI şi pe cale de consecinţă obligă pe inculpatul Ivan Viorel să plătească părţii civile menţionate suma de 2.105,37 lei, cu titlul de despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului cauzat (daune materiale), constând în contravaloarea prestaţiilor medicale acordate persoanei vătămate Panait Scarlat. În temeiul prevederilor art. 25 şi art. 397 Cod procedură penală, precum şi al prevederilor art. 1357 Cod civil, admite acţiunea civilă formulată de partea civilă AF Ionescu V. Silvia prin reprezentant legal Ionescu Silvia şi pe cale de consecinţă obligă, în solidar, pe cei 2 (doi) inculpaţi să plătească părţii civile menţionate suma de 1.000 lei, cu titlul de despăgubiri civile pentru repararea prejudiciului cauzat (daune materiale). Ia act de faptul că persoanele vătămate Panait Scarlat şi O**** G****** nu s-au constituit parte civilă în cauză. În baza art. 272 Cod procedură penală, stabileşte cuantumul cheltuielilor judiciare avansate de stat ca fiind în cuantum total de 3.000 lei, sumă ce include şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu (1.800 lei, din care 1.400 lei în cursul urmăririi penale şi 400 lei în cursul judecăţii), suma fiind acoperită din fondurile alocate în acest sens de stat. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Ivan Viorel să plătească statului suma de 800 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) Cod procedură penală, obligă pe inculpatul Ivan Viorel să plătească statului suma de 400 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat, sumă ce nu include onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu. În temeiul art. 274 alin. (1) teza finală Cod procedură penală, onorariul apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum total de 400 lei (2 X 200 lei), precum şi onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în cursul urmăririi penale în cuantum de 1.400 lei, acoperite în condiţiile art. 272 Cod procedură penală, rămân în sarcina statului. În temeiul art. 44 alin. (1) din Legea nr. 253/2013, o copie a minutei se va comunica şi Serviciului de probaţiune Galaţi în termen de 3 zile de la pronunţare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.10.2014.

    Hotarare 869/2014 din 15.10.2014
  • Sedinta din data de 09.10.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea cauzei la data de 15.10.2014.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2014
  • Sedinta din data de 24.09.2014 la ora 8:30

    Complet: F5S
  • Amână cauza

    Amana pronunţarea cauzei la data de 09.10.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2014
  • Sedinta din data de 11.09.2014 la ora 8:30

    Complet: F5
  • Amână cauza

    În vederea ataşării sentinţei penale nr. 340/01.03.2013 a Judecătoriei Galaţi amână judecarea cauzei la data de 24.09.2014, sala 2.

    Incheiere de sedinta din 11.09.2014
  • Sedinta din data de 18.08.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Respinge, ca fiind nefondată, cererea inculpatului Ivan Viorel privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu, măsură prevăzută de art.202 al.4 lit. d N.c.p.p. În conformitate cu disp. art.208 al. 2 şi 4 C.p.p. dispune menţinerea măsurii arestării preventive adoptate în privinţa inculpatului Ivan Viorel, constatându-o ca fiind legală şi temeinică. Termen fond 11.09.2014, în vederea audierii martorilor din lucrări.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 18.08.2014
  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 8:30

    Complet: F4S
  • Amână cauza

    În baza art. 362 C.pr.pen rap la art 208 alin 4 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 01.07.2014.

    Incheiere de sedinta din 01.07.2014
  • Sedinta din data de 06.06.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    În baza art. 362 C.pr.pen. rap la art 208 alin 4 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaşue în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică astăzi , 06.06.2014.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2014
  • Sedinta din data de 04.06.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    amână pronunţarea asupra stării de arest a inculpatului la data de 06.06.2014. Termen intermediar la data de 01.07.2014 termen 18.08.2014 Sala 2 pentru audierea martorilor din lucrări.

    Incheiere de sedinta din 04.06.2014
  • Sedinta din data de 07.05.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    În baza art. 362 C.pr.pen rap la art 208 alin 4 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 07.05.2014.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 07.05.2014
  • Sedinta din data de 06.05.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Pentru lipsa martorilor, amână cauza la data de 04.06.2014. Amână pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestului preventiv a inculpatului Ivan Viorel la data de 07.05.2014.

    Incheiere de sedinta din 06.05.2014
  • Sedinta din data de 03.04.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 06.05.2014 sala 2- pentru audierea martorilor din lucrari. În baza art. 362 C.pr.pen rap la art 208 alin 4 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 03.04.2014.

    Incheiere de sedinta din 03.04.2014
  • Sedinta din data de 06.03.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    În baza art. 362 C.pr.pen rap la art 208 alin 4 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 06.03.2014.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.03.2014
  • Sedinta din data de 05.03.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Acordă termen la data de 03.04.2014 sala 2, pentru lipsa martorilor. Amână pronunţarea asupra legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţi la data de 06.03.2014.

    Incheiere de sedinta din 05.03.2014
  • Sedinta din data de 06.02.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    În baza art. 362 N.C.pr.pen rap la art 208 alin 4 N.C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în 48 de ore de la comunicare.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 06.02.2014
  • Sedinta din data de 05.02.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    pentru audierea martorilor amână judecarea cauzei. Amână pronunţarea cu privire la starea de arest a inculpatului Ivan Viorel la data de 06.02.2014

    Incheiere de sedinta din 05.02.2014
  • Sedinta din data de 09.01.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    În baza art. 300 ind 2 C.pr.pen rap la art 160 ind b alin 1 şi 3 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Măsura dispusă se va comunica locului de deţinere. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat, prin apărător. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.01.2014.

    Incheiere de sedinta din 09.01.2014
  • Sedinta din data de 08.01.2014 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    Amana judecarea cauzei la data de 05.02.2014 sala 2- pentru audierea martorilor din lucrari. Amana pronuntarea asupra starii de arest la data de 09.01.2014.

    Incheiere de sedinta din 08.01.2014
  • Sedinta din data de 04.12.2013 la ora 8:30

    Complet: F4
  • Amână cauza

    termen 08.01.2014 Sala 2 pentru lipsă de procedură cu partea vătămată şi pentru ca incuilpaţii să-şi angajeze apărători. În baza art. 300 indice 2 C.pr.pen rap la art 160 indice b alin 1 şi 3 C.pr.pen menţine arestarea preventivă a inculpatului Ivan Viorel, măsura fiind legală şi temeinică. Măsura dispusă se va comunica locului de deţinere. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat, prin apărător. Cu recurs în 24 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 04.12.2013

    Incheiere de sedinta din 04.12.2013
  • Sedinta din data de 28.10.2013 la ora 8:30

    Complet: F4CC
  • Amână cauza

    În baza art.3001 alin.1 şi 3 C.pr.pen. menţine arestarea preventivă a inculpatului IVAN VIOREL , măsura fiind legală şi temeinică. Respinge, ca nefondată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, formulată de inculpat, prin apărător. Cu recurs în 24 ore de la comunicare.

    Incheiere masuri preventive faza de judecata din 28.10.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD