O***** R****** E*****
CondamnatAdmite cererea de contopire a pedepselor, formulată de petentul condamnat OER. Descontopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 1081/18.09.2006 a Tribunalului Bucureşti, definitivă prin decizia penală nr. 3626/18.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează: - 6 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de art. 64 lit. aşi b Cod penal, pentru infracţiunea prev. de art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea 678/2001; - 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped de art. 64 lit. a şi b Cod penal. Descontopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 6 MF din 25.03.2010 a Tribunalului Argeş, definbitivă prin decizia penală nr. 4042/15.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi înlătură sporul aplicat de 3 ani şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează : - 9 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 7 din legea nr. 39/2003; - 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea aceloraşi drepturi prev. de art. 64 lit. aşi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii pre.v şi ped. de art.12 alin. 1 şi 2 lit. a din legea 678/2001; - 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a şi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped. de art. 13 alin. 1 şi 3 din Legea nr.678/2001; - 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. aşi b Cod penal, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 329 Cod penal. Descontopeşte pedepsele aplicate prin sentinţa penală nr. 68/06.02.2007 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 5065/29.10.2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi le repune în individualitatea lor, după cum urmează ; - 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal; - 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 257 alin. 1 Cod penal. În baza art. 33 şi 34 Cod penal, contopeşte toate aceste pedepse aplicate prin sentinţele penale menţionate, precum şi pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 123/05.09.2001 a Judecătoriei Topoloveni, definitivă prin decizia penală nr. 787/11.12.2001 a Tribunalului Argeş, pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped. de art. 329 alin. 1 Cod penal, pentru care , prin sentinţa penală nr. 1081/2006 a Tribunalului Bucureşti şi prin sentinţa penală nr. 68/06.02.2007 a Tribunalului Argeş s-a dispus revocarea suspendării sub supraveghere a pedepsei şi dispune ca inculpatul să o execute pe cea mai grea de 10 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a şi b Cod penal, la care se adaugă sporul de 3 ani închisoare, aplicat prin sentinţa penală nr. 6 MF din 25.03.2010 a Tribunalului Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 4042/15.11.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, urmând ca inculpatul – condamnat OER să execute în total 13 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. şi ped. de art. 64 lit. a, b Cod penal. Deduce din pedeapsa rezultantă perioadele executate, după cum urmează: 01.11.2000 – 9.11.2000; 21.10.2002 – 12.06.2003; 05.02. 2004 – 04.04.2006; 14.08.2007, la zi. Anulează mandatele de executare a pedepsei închisorii nr. 1394/20.10.2011 emis de Tribunalul Bucureşti, nr. 6 MF /25.03.2010, emis de Tribunalul Argeş şi nr. 72/30.10.2007 emis de Tribunalul Argeş şi dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia , iar onorariul avocat oficiu în sumă de 25 lei reprezentând 1 din suma de 100 lei, potrivit împuternicirii avocaţiale nr. 15/07.01.2014 – avocat Bădiţă Nona, se va avansa din fondurile MJ. Cu contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Martie 2014, la Tribunalul Argeş Secţia penală.
Hotarare 605/2014 din 19.03.2014Amână pronunţarea în cauză la data de 19 Martie 2014. Cu contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 Martie 2014 la Tribunalul Argeş – Secţia penală.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 13.03.2014. Admite cererea apărătorului condamnat prin care solicită emiterea unei adrese către Tribunalul Bucureşti – Secţia a I-a Penală, în sensul de a ne înainta copie de pe sentinţa penală nr. 1081/18.09.2006, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 3626/18.10.2011 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Se citează condamnatul Oancea Eduard Romulus la Penitenciarul Colibaşi cu datele de stare civilă. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 13 Februarie 2014, la Tribunalul Argeş – Secţia penală.
Incheiere de sedinta din 13.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 13.02.2014. Admite cererea apărătorului petentului - condamnat prin care solicită emiterea unei adrese către Penitenciarul Colibaşi în sensul de a ne înainta copia mandatului în a cărui executare se află condamnatul. Respinge cererea apărătorului petentului prin care solicită relaţii de la IPJ Argeş cu privire la fişa de cazier judiciar a condamnatului. Se emite adresă către Penitenciarul Colibaşi în sensul de a ne înainta copia mandatului în a cărui executare se află condamnatul. Pune în vedere apărătorului petentului ca până la următorul termen de judecată să depună la dosar sentinţele de condamnare la care face referire contopirea. Se citează petentul – condamnat Oancea Eduard Romulus la Penitenciarul Colibaşi cu datele de stare civilă. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30 Ianuarie 2014, la Tribunalul Argeş – Secţia penală.
Incheiere de sedinta din 30.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2014, pentru lipsă de apărare. Se citează petentul-condamnat. Pronunţată în şedinţa publică, azi 16 Ianuarie 2014, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală.
Incheiere de sedinta din 16.01.2014Se emite adresă către Baroul Argeş în vederea desemnării unui apărător din oficiu pentru condamnat. Pune în vedere condamnatului să depună la dosar sentinţa de condamnare la care face referire. Amână judecarea cauzei la 16.01.2014. Se citează condamnatul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05.12. 2013, la Tribunalul Argeş secţia penală.
Incheiere de sedinta din 05.12.2013