Dosar 76769/3/2011 din 03.12.2013

drepturi băneşti PROGRAME EDUCAŢIONALE


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 76769/3/2011
Data dosar:
03.12.2013
Instanta:
Curtea de Apel București
Departament:
Secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale
Obiect:
drepturi băneşti PROGRAME EDUCAŢIONALE
Categorie:
Litigii de munca
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 07.03.2014 la ora 9:00

    Complet: S7 C.20R AS-LM
  • Modifică sentinţa

    Admite recursul. Modifică sentinţa recurată în sensul că: Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice şi, în consecinţă, respinge pretenţiile formulate în contradictoriu cu acest pârât. Admite în parte acţiunea. Obligă pârâta Grădiniţa de copii nr.73 la plata către membrii de sindicat reprezentaţi de Sindicatul Învăţământ Sector 5 a sumelor reprezentând diferenţa dintre echivalentul a 100 euro, la cursul BNR la data plăţii, reprezentând ajutor financiar în vederea achiziţionării de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic pe anul 2009, în baza Legii nr.315/2006 şi sumele efectiv primite, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâta Grădiniţa de copii nr.73 la plata către membrii de sindicat reprezentaţi de Sindicatul Învăţământ Sector 5 a sumelor reprezentând echivalentul a 100 euro, la cursul BNR la data plăţii, reprezentând ajutor financiar în vederea achiziţionării de cărţi şi programe educaţionale pe suport electronic pe anul 2010, în baza Legii nr.315/2006, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie. Obligă pârâţii I************ Ş***** A* M*********** B******** şi Ministerul Educaţiei Naţionale să aloce sumele necesare achitării acestor drepturi. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 7 martie 2014.

    Hotarare 1406/2014 din 07.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD