P******** D* P* L**** Î***** C**** D* C****** Ş* J******* - D******* N******** A*********** - S******** T********* B****
ApelantA****** A***** N******
Apelant InculpatB*** N******
Intimat InculpatU***** S***** I****
Intimat InculpatI***** I*****
Intimat InculpatDecizia nr.961: În temeiul art. 598 al. 1 lit. c C. p .p . admite contestaţia la executare formulată din oficiu cu privire la decizia penală 230 din 03.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 7684/110/2010. Constată că pedeapsa cea mai grea aplicată inculpatului B*** N******, în prezent deţinut în Penitenciarul Poarta Alba, ca urmare a contopirii pedepselor aplicate în cauză de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 3 ani închisoare şi a pedepsei de 5 ani închisoare stabilită prin sentinţa penală nr. 498/2007 a Tribunalului Ialomiţa este de 5 ani închisoare , iar nu de 3 ani şi 6 luni închisoare cum din greşeală s-a consemnat în cuprinsul deciziei penale nr. 230 din 03.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 7684/110/2010. Constată că pedeapsa rezultantă de executat este de 8 ani închisoare, ca efect al adăugării la pedeapsa de 5 ani închisoare a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 2913/2002 a Judecătoriei Iaşi pentru care s-a revocat suspendarea condiţionată. Deduce din pedeapsă întreaga perioada executată de la 16.01.1997 la 09.05.1997, de la 26.01.2002 la 03.12.2003 , de la 27.07.2009 la 18.08.2009 şi de la 06.04.2014 la zi. Dispune anularea mandatului de executare emis în temeiul sentinţei penale 105/D/28.03.2013 a Tribunalului Bacău, astfel cum a fost modificată prin decizia penală 230 din 03.04.2014 a Curţii de Apel Bacău şi emiterea unui nou mandat în temeiul prezentei decizii. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Hotarare 961/2014 din 08.12.2014Respinge ca nefondată sesizarea pentru îndreptarea erorii materiale cu privire la decizia penală 230 din 03.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 7684/110/2010, referitor la inculpatul B*** N******. Dispune comunicarea prezentei locului de detenţie. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Incheiere indreptare eroare materiala din 06.11.2014În temeiul art. 278 C.p.p. dispune îndreptarea erorii materiale din dispozitivul deciziei penale nr. 230 din 03.04.2014 pronunţată de Curtea de Apel Bacău în dosarul nr. 7684/110/2010 în sensul că la pct. III paragraful 8 se va citi „ Aplică inculpatului U***** S***** I**** şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II , b, c Cod penal pe o durată de 4 ani.” Definitivă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 19.05.2014Admite sesizarea din oficiu. În baza art.279 C.p.p. dispune înlăturarea omisiunii vădite existente în cuprinsul dispozitivului deciziei penale nr. 230 din 3.04.2014 al Curţii de Apel Bacău, în sensul că acesta se va completa cu următoarele: În baza art. 273 C.p.p, admite în parte cererea formulată de martora Călinescu Natalia şi dispune plata din fondurile MJ a sumei de 260 lei reprezentând contravaloarea cheltuielilor de transport ocazionate cu deplasarea sa pe ruta Bucureşti-Bacău şi retur, la data de 19.11.2013. În baza art. 275 al.3 C.p.p.cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Incheiere indreptare eroare materiala din 17.04.2014Decizia nr.230: În temeiul art. 421 pct. 2 lit. a C .p .p . admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Bacău şi apelanţii – inculpaţi A****** A***** N****** şi B*** N****** împotriva sentinţei penale nr. 105/D 28.03.2013 pronunţată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 7864/110/2010. Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată, sub aspectul omisiunii aplicării dispoziţiilor art. 37 lit. a , 74 , 76, 83 şi art. 88 Cod penal ( 1969) , cuantumul pedepsei principale aplicate pentru infracţiunea prevăzută de art. 26 Cod penal ( 1969) raportat la art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal ( 1969) şi a pedepsei rezultante de executat, toate în ceea ce priveşte pe inculpatul B*** N******, al aplicării dispoziţiilor art. 25 din Legea 656/2002 raportat la art. 118 Cod penal ( 1969) în ceea ce priveşte pe inculpatul A****** A***** N******, al omisiunii aplicării pedepsei complementare şi a prevederilor art. 74, 76 Cod penal ( 1969) , art. 5 N.C.P., cuantumul pedepsei principale, modalitatea de suspendare a executării pedepsei în ceea ce priveşte pe inculpatul U***** S***** I****, precum şi a omisiunii reţinerii prevederilor art. 9 al. 3 din Legea 241/2005 şi art. 5 N.C.P. faţă de inculpaţii U***** S***** I**** şi B*** N******, reţine cauza spre rejudecare şi, în fond: I Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului B*** N****** în pedepsele de: a) 7 ani închisoare pentru art. 26 Cod penal raportat la art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal; b ) 3 ani închisoare pentru art. 26 Cod penal raportat la art. 9 al. 1 lit. f din Legea 241/2005 şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal , c ) 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b Cod penal aplicată prin sentinţa penală nr. 498/2007 a Tribunalului Ialomiţa. Reţine la încadrarea juridică a faptelor prevederile art. 9 al. 3 din Legea 241/2005, art. , art. 37 lit. a , art. 74 al. 2 , art. 76 lit. b Cod penal ( 1969) şi art. 5 din N.C.P. Reduce pedeapsa principală de la lit. a la 3 ani şi 6 luni închisoare . Contopeşte pedepsele de la lit. a - c în pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal . În temeiul art. 83 Cod penal ( 1969) revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală 2913/2002 a Judecătoriei Iaşi pe care o adaugă la pedeapsa rezultantă aplicată în cauză. Pedeapsă rezultantă de executat pentru inculpatul B*** N******: 6 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal . În temeiul art. 88 Cod penal ( 1969) deduce din pedeapsa rezultantă aplicată inculpatului B*** N****** perioada executată de la 16.01.1997 la 09.05.1997, 26.01.2002 – 03.12.2003 şi de la 27.07.2009 la 18.08.2009. II Înlătură aplicarea dispoziţiilor art. 25 din Legea 656/2002 raportat la art. 118 Cod penal ( 1969) în ceea ce priveşte pe inculpatul A****** A***** N******. III Reţine la încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului U***** S***** I**** prevederile art. 9 al. 3 din Legea 241/2005, art. 74 lit. a , art. 76 lit. b Cod penal ( 1969) şi art. 5 N.C.P. Majorează pedeapsa principală aplicată inculpatului U***** S***** I**** la 4 ani închisoare. În baza art. 65 Cod penal ( 1969) aplică inculpatului U***** S***** I**** pedeapsa de 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II, b, c Cod penal pe o durată de 4 ani. În temeiul art. 86 ind. 1 Cod penal ( 1969) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 86 ind. 2 Cod penal ( 1969) fixează termen de încercare de 6 ani. În temeiul art. 86 ind. 3 al. 1 Cod penal ( 1969) impune inculpatului ca pe durata termenului de încercare să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: - să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune Olt - să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 86 ind. 4 al. 2 Cod penal ( 1969). Aplică inculpatului U***** S***** I**** şi pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 al. 1 lit. a teza II, b, c Cod penal pe o durată de 3 ani . Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă.
Hotarare 230/2014 din 03.04.2014Amână pronunţarea la 03.04.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 02.04.2014Amână pronunţarea la 02.04.2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 25.03.2014Amână pronunţarea la data de 25.03.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.03.2014Amână judecarea cauzei la data de 18 martie 2014, orele 13,00 A-1 amânări, pentru pregătirea apărării.
Incheiere de sedinta din 04.03.2014Acordă termen la data de 04.03.2014 dat fiind că apărătorul inculpatului B*** N****** a reziliat contractul de asistenţă juridică.
Incheiere de sedinta din 18.02.2014Amână judecarea cauzei la data de 18 februarie 2014, orele 8,30 A-1 amânări, pentru lipsa de procedură cu inculpatul Alistar Nicolae Adrian şi lipsa apărătorul ales-av. Cojocaru C.
Incheiere de sedinta din 04.02.2014Acordă termen la data de 04.02.2014 faţă de cererea de amânare formulată de apărătorul inculpatului Alistar.
Incheiere de sedinta din 21.01.2014Amână judecarea cauzei la data de 21 ianuarie 2014, orele 8,30 A-1 amânări pentru lipsa de procedură cu apelantul-inculpat A****** A***** N******, nefiind transferat din Penitenciarul Rahova.
Incheiere de sedinta din 07.01.2014Acordă termen la 07.01.2014 pentru administrarea probatoriului.
Incheiere de sedinta din 19.11.2013T: 19 noiembrie 2013, A 1, pentru administrare probe
Incheiere de sedinta din 22.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 22 octombrie 2013, orele 8,30 A-1 amânări, pentru audiere martori.
Incheiere de sedinta din 08.10.2013Amână judecarea cauzei la data de 08 octombrie 2013, orele 8,30 A-1 amânări,faţă de cererea de amânare depusă de av. Cojocaru C.
Incheiere de sedinta din 03.09.2013În baza art. 52 Cpp rap. la art.48 alin.2 C.pr.penală admite declaraţia de abţinere formulată de domnul judecător Iacobuţ Neculai Cătălin. Constată că domnul judecător Cătălin Iacobuţ este incompatibil să participe la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului 7684/110/2010 al Curţii de Apel Bacău, cu termen de soluţionare la data de 03.09.2013. În baza art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 02.09.2013.
Incheiere abtinere din 02.09.2013Termen pentru ca apelantul Bica N. să-şi angajeze apărător.
Incheiere de sedinta din 20.08.2013