C*** D**********
InculpatC*** P*********
InculpatH**** F************
InculpatH**** D*************
InculpatH**** R*********
InculpatI.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.D.T. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.D.T. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.II.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.P.P. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.P.P. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.III.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul H.F.V. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul H.F.V. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.IV.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul H.D.G. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul H.D.G. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.V.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul H.R.A. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul H.R.A. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.VI.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul I.D.I. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul I.D.I. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.VII.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul M.M.C. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.VIII.Respinge ca neîntemeiată cererea de schimbare a încadrării juridice reţinute în sarcina inculpatului C.G. din infracţiunea de încăierare, prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal în infracţiunea de vătămare corporală gravă, prevăzută de art.182 alin.2 Cod penal.În baza art.321 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.G. la pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.320 indice 1 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C.G. la pedeapsa de 1 (una) lună închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani şi 8 luni, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.IX.În baza art.321 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul B.I.B.V. la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru comiterea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.322 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul B.I.B.V. la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de încăierare.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.În baza art.33 lit.b) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, , urmând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 1 (un) an închisoare.În baza art.81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o durată de 3 ani, care constituie termen de încercare pentru inculpat, stabilit în condiţiile art.82 Cod penal.În baza art.359 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind cazurile de revocare a beneficiului suspendării condiţionate în cazul săvârşirii de noi infracţiuni.În baza art.71 alin.1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale, iar în baza art.71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepselor accesorii prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal.X.În baza art.11 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, raportat la art.10 lit.d) Cod procedură penală, achită inculpatul B.R.V. pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii publice, prevăzută de art.321 alin.1 Cod penal.În baza art.11 pct.2 lit.b) raportat la art.10 lit.i1) Cod procedură penală, coroborat cu art.322 alin.4 Cod penal, încetează procesul penal cu privire la inculpatul B.R.V. cercetat pentru comiterea infracţiunii de încăierare, prevăzută de art.322 alin.1 Cod penal.În baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art.1357 Cod civil, admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă B.I.B.V. şi obligă inculpatul C.G. la plata de despăgubiri morale în cuantum de 2.000 lei către partea civilă.Respinge ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile.Respinge ca neîntemeiate acţiunile civile formulate de părţile civile C.D.T. şi C.P.P.În baza art.191 alin.1 şi 2 şi art.192 alin.1 pct.2 lit.a) Cod procedură penală, obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum total de 5.900 lei, cheltuieli care vor fi suportate astfel:-C.D.T.– 650 lei;-C.P.P.– 650 lei;-H.F.V. – 550 lei; -H.D.G.– 550 lei;-H.R.A. – 550 lei;-I.D.I.– 550 lei;-M.M.C. – 550 lei;-C.G. – 550 lei;B.I.B.V. – 900 lei;-Blidar Răzvan-Vlăduţ – 400 lei.În baza art.189 alin.1 Cod procedură penală, suma de 3.200 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Sălaj pentru apărătorii din oficiu, av.Chende Ciprian (800 lei pentru asistenţa juridică acordată inculpaţilor C.D.T. şi C.P.P.), av.Jeler Alexandru (800 lei pentru asistenţa juridică acordată inculpaţilor C.G. şi M.M.C.), av.Tulbure Călin (800 lei pentru asistenţa juridică acordată inculpaţilor H.F.V. şi H.D.G.) şi av.Iura Liana (800 lei pentru asistenţa juridică acordată inculpaţilor H.R.A. şi I.D.I.).Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare pentru Ministerul Public şi inculpatul B.I.B.V. şi de la comunicare pentru inculpaţii C.D.T., C.P.P., H.F.V., H.D.G., H.R.A., I.D.I., M.M.C., C.G. şi B.R.V.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 decembrie 2013.
Hotarare 460/2013 din 19.12.2013Amână pronuntarea în cauză la data de 19 decembrie 2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.12.2013S-a acordat un nou termen de judecată în vederea depunerii la dosarul cauzei a raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 13.11.2013S-a acordat un nou termen de judecată în vederea audierii martorilor şi întocmirea raportului de expertiză medico-legală dispus în cauză.
Incheiere de sedinta din 09.10.2013S-a acordat un nou termen de judecata la cererea av. Ielciu Mihai.
Incheiere de sedinta din 11.09.2013Termen acordat în vederea audierii martorilor şi întocmirea raportului de expertiză.
Incheiere de sedinta din 12.06.2013S-a amânat judecarea cauzei în vederea administrării probelor propuse.
Incheiere de sedinta din 29.05.2013Termen acordat pentru lipsă de apărare.
Incheiere de sedinta din 15.05.2013Termen acordat în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 17.04.2013Termen acordat în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 20.03.2013S-a acordat un nou termen de judecată la cererea inculpaţilor B.I.B. şi B.R.V. în vederea angajării unui apărător ales.
Incheiere de sedinta din 13.02.2013