R**** R****
ContestatorS* M** I*** G**** S**
IntimatS******* A****** O***
IntimatS******* M***** C*******
IntimatAdmite contestaţia precizată. Anulează decizia nr.62/29.10.2013. Dispune reintegrarea contestatoarei pe postul avut anterior concedierii. Obligă intimata la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate, precum şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat de la data concedierii şi până la reintegrarea efectivă. Respinge cererea privind cheltuielile de judecată ca neîntemeiată. Executorie provizoriu de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Argeş. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 09.03.2016, la Tribunalul Argeş – Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Hotarare 518/2016 din 09.03.2016Menţine măsura suspendării dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 06.02.2015. Cu recurs pe durata suspendării. Pronunţată în şedinţă publică, azi 25 noiembrie 2015, la Tribunalul Argeş - Secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale.
Incheiere suspendare din 25.11.2015În temeiul art.413 alin.1 pct.1 NCPC suspendă judecata cauzei până la soluţionarea dosarului nr. 459/1259/2014 aflat pe rolul Tribunalului Comercial Argeş. Cu recurs cât timp durează suspendarea. Pronunţată în şedinţă publică, azi 06.02.2015
Incheiere suspendare din 06.02.2015Ia act de precizarea apărătorului contestatoarei în sensul citării în cauza în calitate de intimata a societăţii prin cei 2 administratori Stănescu Andreea Oana şi Stănescu Marian Cristian. În temeiul disp.art.255 şi 258 NCPC, constată pertinente şi concludente soluţionării cauzei probele cu înscrisuri şi interogatoriu, motiv pentru care le admite. Proroga discuţiile cu privire la proba cu expertiză, solicitată de apărătorul contestatoarei, după administrarea primelor categorii de probe. Se citează intimata cu menţiunea obligaţiei de a răspunde la interogatoriul comunicat împreună cu cererea de chemare în judecată. Cu acordul apărătorului contestatoarei acordă termen la data de 06 februarie 2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 Decembrie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 05.12.2014Se introduc în cauză în calitate de intimaţi Stănescu Andreea Oana şi Stănescu Marian Cristian administratori ai societăţii intimate. Se citează aceştia cu câte o copie a cererii completatoare. Cu acordul apărătorului contestatoarei acordă termen la data de 05.12.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 03.10.2014Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul contestatoarei pentru a efectua verificări cu privire la situaţia juridică a societăţii intimate menţionată prin înscrisurile depuse de aceasta la dosar la data de 13 mai 2014. Amână judecarea cauzei la 03 octombrie 2014, pentru când citează intimata. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Iunie 2014, la Tribunalul Argeş, Secţia Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 27.06.2014