S********* Î********* P************* A******* M*******
ReclamantC******* T***** C*** N********
PârâtM********* P******
PârâtAdmite acţiunea precizată. Obligă pe pârâtul Colegiul Tehnic „Costin D. Nenitescu” să plătească reclamanţilor diferenţele dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite legal prin includerea în salariul de bază, cu titlu de compensaţie tranzitorie, a sporului pentru condiţii periculoase sau vătămătoare avut de fiecare reclamant în parte în decembrie 2009, începând cu data de 01.03.2010 şi până la data de 30.01.2014, în raport de perioada efectiv lucrată, drepturi actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Obligă pe pârâtul M********* P******, prin Primar, să vireze pârâtului de mai sus fondurile necesare achitării drepturilor acordate. Cu recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 30.01.2014.
Hotarare 154/2014 din 30.01.2014Se revine cu adresă către pârâtul COLEGIUL TEHNIC ,,C.D.NENIŢESCU" pentru a comunica daca reclamantii membrii de sindicat reprezentati în cauza: - au beneficiat în luna Decembrie 2009 de sporul pentru conditii vatamatoare în procent de 15 % si daca da, în baza carui temei legal; -daca au beneficiat de cuantumul acestui spor si începand cu data de 01.01.2010 şi pentru ce perioada, precum si sub ce forma, respectiv: - introdus în salariul de baza, potrivit art. 30 alin 5 lit. a din Legea 330/2009; - ca spor prevazut de noua lege si ramas în afara salariului de baza, conf. art. 30 alin 5 lit. b din Legea 330/2009; - ca suma compensatorie, potrivit art. 6 alin 1 OUG 1/2010. Amână judecarea cauzei la data de 30.01.2014 Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Decembrie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 19.12.2013Se emite adresă către pârâtul COLEGIUL TEHNIC ,,C.D.NENIŢESCU" să precizeze în ce temei le-a fost plătit reclamanţilor-membrii de sindicat sporul de 15% pentru condiţii vătămătoare şi periculoase până la data de 31.12.2009 şi să precizeze de asemenea drepturile salariale pe fiecare componentă în parte, inclusiv sporuri avute de reclamanţi în decembrie 2009, la 01.01.2010, la 01.10.2010 şi la 01.01.2011. Vor fi înaintate la dosarul cauzei şi dispoziţiile de reîncadrare emise în temeiul Legii nr. 330/2009, Legii nr. 284/2010 şi Legii nr. 63/2011. Amână judecarea cauzei la data de 19.12.2013. Se citează părţile. Cu recurs odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Noiembrie 2013, la Tribunalul Argeş, Secţia pentru Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale.
Incheiere de sedinta din 14.11.2013