Dosar 7800/325/2013 din 15.03.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 85 şi 86 oug 195/2002


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7800/325/2013
Data dosar:
15.03.2013
Instanta:
Judecătoria Timișoara
Departament:
SECŢIA PENALĂ
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 85 şi 86 oug 195/2002
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 29.04.2013 la ora 09:00

    Complet: C6P
  • Condamnare

    În temeiul art. 86 al.1 din O.U.G. nr.195/2002 republicată, cu aplicarea art. 320 ind 1 C.pr.pen. condamnă inculpatul G.V., la pedeapsa de: - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a poseda permis de conducere. În temeiul art. 85 alin. 2 din OUG nr. 195/2002,cu aplicarea art. 320 ind 1 C.pr.pen, condamnă inculpatul la pedeapsa de : - 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare. În temeiul art 33 lit a), 34 lit b) C.pen. contopeşte pedepsele aplicate în prezenta cauză în pedeapsa cea mai grea, aceea de 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 8 luni închisoare. În temeiul art.71 C.pen., interzice inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit.a teza a II a şi lit b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani şi 8 luni stabilit în temeiul art. 82 C.pen. În temeiul art.71 al.5 C.pen., suspendă pedeapsa accesorie pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În temeiul art.359 al.1 C.pr.pen. pune în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 C.pen., respectiv, dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa pentru noua infracţiune. În temeiul art.191 al.1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 200 lei, reprezentând parţial onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiţiei, către Baroul Timiş. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, data de 29.04.2013.

    Hotarare 1126/2013 din 29.04.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD