V**** D***** F*******
InculpatO****** V***
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.pr.pen raportat la art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., art. 193 alin 1 C.pen. şi art. 43 alin. 5 C.pen, cu aplicarea art. 396 alin 10 C.pen. şi art. 5 C.pen., condamnă inculpatul V**** D***** F*******, , la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, în stare de recidivă. În baza art. 65 alin. 1 şi 3 C.pen raportat la art. 66 alin. 1 lit. a), b), h) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 66 alin. 1 lit. a), b), şi h) C.pen. interzice inculpatului, ca pedeapsă complementară, exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi dreptul de deţine, purta şi folosi orice categorie de arme pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă sau după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Constată că inculpatul este arestat în altă cauză. Constată că persoana vătămată, O****** V***, nu s-a constituit parte civilă în procesul penal. În baza art. 274 alin. (1) C.pr.pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, în cursul urmăririi penale şi judecăţii. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen, suma de 200 lei, reprezentând onorariul avocatului din oficiu din cursul judecăţii, rămâne în sarcina statului şi va fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Mureş. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 24.10.2014.
Hotarare 93/2014 din 24.10.2014amana pronuntarea la data de 24.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2014Cu ocazia deliberării instanţa apreciază că se impune repunerea cauzei pe rol şi reluarea cercetării judecătoreşti întrucât este necesară lămurirea asupra încadrării juridice cu privire la reţinerea stării de recidivă în baza art. 395 alin. 1 şi 2 CPP. Urmează a se cita părţile din dosar şi a se încunoştiinţa avocatul desemnat din oficiu.
Incheiere de sedinta din 19.09.2014Având nevoie de timp pentru deliberare amână pronunţarea la 19.09.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.09.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1165/P/2012 din data de 04.06.2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Târnăveni, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpat V**** D***** F*******, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239, alin. 2 şi 5 C.pen. din 1969 cu aplicarea art. 37, alin. 1, lit. b) C.pen. din 1969. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpat V**** D***** F*******. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu azi 24.07.2014
Incheiere camera preliminara din 24.07.2014Având în vedere faptul că nu s-a împlinit termenul de 20 zile prevăzut de art. 344 alin.3, NCPP, în care apărătorul din oficiu poate formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, urmează a amâna cauza .
Incheiere de sedinta din 15.07.2014Având în vedere faptul că inculpatul V**** D***** F*******, se află în stare de deţinere, iar asistenţa juridică este obligatorie în acest caz, apreciază că se impune amânarea cauzei şi acordarea unui nou termen de judecată, în vederea emiterii unei adrese către Baroul Mures pentru desemnarea unui avocat din oficiu pentru inculpat. După desemnarea avocatului din oficiu se va aduce la cunoştinţa acestuia posibilitatea de a formula în scris cereri şi excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în termen de 20 zile de la primirea comunicării.
Incheiere de sedinta din 19.06.2014In baza art. 6 al. 1 şi 2 din Legea de punere în aplicare a NCP nr. 225/2013 , dispune trimiterea cauzei judecătorului de cameră preliminară ce prezidează completul CP3.
Incheiere de sedinta din 14.02.2014Apreciază că se impune amânarea cauzei până la ridicarea stării de carantină din Penitenciarul Bistriţa pentru a putea fi prezent inculpatul. Se va repeta procedura de citare cu inculpatul.
Incheiere de sedinta din 10.01.2014Transpune prezenta cauză la completele care judecă în şedinţa cu inculpaţii arestaţi, urmând a se proceda la repartizarea aleatorie a dosarului. Pronunţată în şedinţa publică azi, 09.12.2013.
Incheiere de sedinta din 09.12.2013amânat citare cu mandat inculpat şi emitere adresă ANP
Incheiere de sedinta din 28.10.2013- având în vedere Hotărârea Consiliului de Conducere din cadrul Judecătoriei Târnăveni de la data de 14.06.2013, cauza se va transpune la Completul C8, cu termen stabilit la data de 28.10.2013
Incheiere de sedinta din 12.09.2013