C********* I**
InculpatC****** N******
InculpatC****** E****
InculpatS* R********* S* - D******* O****** Ş* Î********** R****
Parte vătămată ŞI PARTE CIVILĂ7834/327/2013 HOT. 9.12.2013 1. În baza art. 20, raportat la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g şi alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C****** N******, fiul lui Alexandru şi Maria, născut la 10.01.1952 în mun. Tulcea, jud. Tulcea, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat (fapta din 29.12.2012). În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. În baza art. 20, raportat la art. 217 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat C****** N****** la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la distrugere calificată (fapta din 29.12.2012). În baza art. 33 lit. b Cod penal, constată existenţa concursului ideal între cele două tentative la infracţiunile de furt calificat şi distrugere calificată comise de inculpatul Chelaru Nicoale şi contopeşte cele două pedepse mai sus stabilite în sarcina inculpatului, în pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 861 alin. 2 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatului C****** N******, pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal, după trecerea căruia condamnatul va fi reabilitat de drept, în baza art. 866 Cod penal, dacă nu a săvârşit alte infracţiuni şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare condamnatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de această instituţie. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Conform prevederilor art. 863 alin. 3 lit. a) Cod penal, impune aceluiaşi condamnat să urmeze programele de consiliere derulate sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Tulcea, pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 Cod procedură penală, raportat la art. 864 Cod penal, atrage atenţia condamnatului că dacă nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile stabilite mai sus, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea efectivă şi în întregime a pedepsei. 2. În baza art. 20, raportat la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g şi alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpata C****** E****, fiica lui Nicolae şi Maria, născută la 18.05.1988 în mun. Tulcea, jud. Tulcea, la pedeapsa de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat (fapta din 29.12.2012). În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatei exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. În baza art. 20, raportat la art. 217 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe aceeaşi inculpată C****** E**** la pedeapsa de 4 (patru) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la distrugere calificată (fapta din 29.12.2012). În baza art. 33 lit. b Cod penal, constată existenţa concursului ideal între cele două tentative la infracţiunile de furt calificat şi distrugere calificată comise de inculpata C****** E**** şi contopeşte cele două pedepse mai sus stabilite în sarcina inculpatei, în pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 1 (un) an şi 4 (patru) luni închisoare. În baza art. 861 alin. 2 Cod penal, suspendă sub supraveghere executarea pedepsei aplicate inculpatei C****** E****, pe un termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit potrivit art. 862 Cod penal, după trecerea căruia condamnatul va fi reabilitat de drept, în baza art. 866 Cod penal, dacă nu a săvârşit alte infracţiuni şi nu s-a pronunţat revocarea suspendării executării pedepsei. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 863 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de încercare condamnatul este obligat să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea, la datele fixate de această instituţie. b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea. c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă. d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existenţă. Conform prevederilor art. 863 alin. 3 lit. a) Cod penal, impune aceleiaşi condamnate să urmeze programele de consiliere derulate sub supravegherea Serviciului de Probaţiune Tulcea, pe durata termenului de încercare. În baza art. 359 Cod procedură penală, raportat la art. 864 Cod penal, atrage atenţia condamnatei că dacă nu îndeplineşte, cu rea-credinţă, măsurile stabilite mai sus, se va revoca suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, dispunându-se executarea efectivă şi în întregime a pedepsei. 3. În baza art. 20, raportat la art. 208 alin. 1 – art. 209 alin. 1 lit. a, g şi alin. 3 lit. h Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b Cod penal şi art. 3201 Cod procedură penală, condamnă inculpatul C********* I**, fiul lui Fănică şi Veta, născut la 6.10.1981 în loc. Nalbant, jud. Tulcea, la pedeapsa de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la furt calificat, în stare de recidivă postexecutorie (fapta din 29.12.2012). În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a doua şi lit. b, pe durata executării pedepsei. În baza art. 20, raportat la art. 217 alin. 3 Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. b Cod penal şi art. 3201 Cod procedură penală, condamnă pe acelaşi inculpat C********* I** la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă la distrugere calificată, în stare de recidivă postexecutorie (fapta din 29.12.2012). În baza art. 33 lit. b Cod penal, constată existenţa concursului ideal între cele două tentative la infracţiunile de furt calificat şi distrugere calificată comise de inculpatul C********* I** şi contopeşte cele două pedepse mai sus stabilite în sarcina inculpatului, în pedeapsa rezultantă cea mai grea, de 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, care va fi executată de către inculpat în penitenciar. În baza art. 118 lit. b Cod penal, dispune confiscarea bunurilor ridicate de la inculpaţi şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a IJP Tulcea, conform dovezii seria AB nr. 0068510, respectiv o toporişcă cu lama de 10 cm şi coadă de lemn lungă de 45 cm, o curea material textil gri cu margini negre şi cataramă metalică, o mănuşă de culoare maro cu inscripţia Volley Ball, precum şi confiscarea bunurilor lăsate în custodia inculpatului C****** N******, conform procesului verbal din 4.01.2013, respectiv o scară metalică din ţeavă cu lungime de 3 metri şi un cărucior metalic pentru transportat butelii. 4. În baza art. 346 CPP, cu aplicarea art. 1357 şi urm. NCC, admite acţiunea civilă promovată de partea civilă SC Romtelecom SA şi obligă cei trei inculpaţi, în solidar, la plata sumei de 3.369 lei către partea civilă. În baza art. 191 Cod procedură penală, obligă cei trei inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de câtre 430 lei fiecare. Dispune virarea sumei de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Naciadi Aurelia din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2236/2013; virarea sumei de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Terci Gianina din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2235/2013; virarea sumei de 300 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu Gaea Sterică din fondurile Ministerului de Justiţie către Baroul Tulcea, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 2239/2013. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare pentru procuror şi inculpaţi şi de la comunicare pentru partea civilă. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 9.12.2013. Preşedinte,
Hotarare 1703/2013 din 09.12.2013Amână pronunţarea la data de 09.12.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2013Amână cauza pentru lipsa inculpatilor.
Incheiere de sedinta din 04.11.2013