S******* A*****
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui (dosar nr.5091/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui) privind luarea faţă de inculpatul S******* A***** a măsurii arestării preventive. În baza art. 149 indice 1 alin. 10 Cod de procedură penală cu referire la art. 143 Cod de procedură penală şi la art. 148 lit. f Cod de procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatului S******* A*****, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de violare de domiciliu şi respectiv de tâlhărie, ambele în formă calificată, fapte prevăzute şi pedepsite de art.192 al.2 şi art.211 al.1, al.2 lit.b, al.2 ind.1 lit.b, c C.p., ambele cu aplicarea art.33 lit.a C.p şi art.37 lit.a C.p., pe o durată de 29 zile, de la 02.12.2013 la 30.12.2013, inclusiv. În baza art. 151 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului S******* A*****. În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei, (avocat Buculeasa Gabriel) va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu recurs în 24 ore de la pronunţare. Soluţionată în Camera de Consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 02.12.2013, ora 14:30.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 02.12.2013