C**** A**
ReclamantŞ***** C* C****** I***** C*******
PârâtU****** S*********** L***** D** I*********** P************* I***
ReclamantAdmite în parte acţiunea formulată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi, cu sediul în Iaşi, str. Horia nr. 10, jud. Iaşi, în numele şi pentru reclamanta C**** A** în contradictoriu cu pârâta Ş***** C* C****** I***** C*******, cu sediul în sat Chicerea , comuna Tomeşti, jud. Iaşi. Anulează decizia nr. 38/30.01.2010 emise de către pârâta. Obligă pârâta să emită reclamantei o nouă decizie de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009 stabilite conform OG nr. 15/2008 şi Legii 221/2008. Obligă pârâtul să calculeze şi să achite reclamantei diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.08.2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
Hotarare 3606/2013 din 28.10.2013Amână pronunţarea la 28.10.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2013Amână pronunţarea la 21.10.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2013Pentru a se solicita relaţii
Incheiere de sedinta din 16.09.2013