L******** M**** G******
InculpatT***** G****
Parte civilăO*** I****** I****
Parte civilăR***** R*** D*****
Parte civilăF***** M***** G******
Parte civilăcondamnat inc.LMG la 2,6 ani închisoare cu suspendare sub supraveghere. Achitat pentru infracţiunea de uz de fals.
Hotarare 212/2014 din 12.03.2014la 12.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 26.02.2014În baza art.211 al. 2 teza a II-a C.p.p. raportat la art.202 al.1, 2, 3 şi 4 lit.b) C.pr.pen. şi la art.16 al.3 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, din oficiu, dispune luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de condamnatul LMG începând cu data de 12.02.2014 până la soluţionarea definitivă a cauzei. În baza art.215 al.1 şi al.2 lit.a), d) şi j) C.pr.pen., pe durata măsurii preventive a controlului judiciar, condamnatul trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la postul de poliţie în raza căruia se află localitatea Orăştie, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat; - să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a instanţei de judecată; - să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu părţile vătămate şi cu martorii; - să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nicio categorie de arme; În baza art.215 al.3 C.pr.pen., atrage atenţia condamnatului că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În baza art.215 al.4 C.pr.pen., desemnează cu supravegherea respectării obligaţiilor impuse condamnatului, Poliţia Municipiului Orăştie. Dispune emiterea adreselor prev. de art.215 al.5 C.pr.pen. În baza art.241 al.1 lit.d) C.pr.pen. raportat la art.16 al.3 din Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, constată încetată de drept măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara luată faţă de condamnat prin încheierea penală din 29.01.2014 a tribunalului Hunedoara. În baza art.275 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12.02.2014.
Incheiere de sedinta din 12.02.2014amânat pentru administrarea probaţiunii; Admis cererea condamnatului şi în baza art.404 al.1 C.p.p.suspendă executarea sentinţei penale nr.146/2005 a T.HD sub aspectul executării pedepsei rezultante de 3 ani şi 6 luni închisoare aplicată condamnatului. Dispune luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi ţara, cu respectarea obligaţiilor prev.de art.145 al.1/1 C.p.p. Dipune punerea în libertate a condamnatului, la rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este deţinut sau arestat în cauză.
Incheiere de sedinta din 29.01.2014pentru prezentarea în instanţă a părţilor vătămate, în vederea lăcuririi laturii civile a cauzei
Incheiere de sedinta din 15.01.2014admis în principiu cererea de rejudecareformulată de condamnat; respins cererea de revocare a mandatului de executare a pedepsei; dispus citarea părţilor în cauză
Incheiere de sedinta din 18.12.2013