V**** N* I***
InculpatSP 1656/2013 Condamnă pe inculpatul V.I. – fiul lui Nechifor şi Ioana, născut la data de 25.10.1954 în Dumbrava, jud. Mureş, cetăţean român, studii medii, muncitor, căsătorit, cu domiciliul în Bistriţa, str. Andrei Mureşanu, nr. 14, sc. D, ap. 111, jud. Bistriţa-Năsăud, fără antecedente penale, CNP – pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată, cu aplic. art. 320/1 C.pr.pen. la pedeapsa de: - 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, iar în baza art. 82 C.penal stabileşte un termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Pune în vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale. În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 300 lei cu titlu cheltuieli judiciare. Cu drept de recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.10.2013.
Hotarare 1656/2013 din 14.10.2013