U****** S*********** L***** D** I*********** P************* I***
ReclamantL****** M******
ReclamantP******* C*********
ReclamantŞ******* S***********
ReclamantŞ******** C***** V*******
ReclamantAdmite în parte contestaţia formulată în contradictoriu cu intimatul . Obligă intimatul să emită în folosul contestatorilor noi decizii de reîncadrare începând cu data de 01.01.2010 potrivit dispoziţiilor Legii nr. 330/2009, cu luarea în considerare a drepturilor salariale aferente lunii decembrie 2009, rezultate din aplicarea Legii nr. 221/2008. Obligă intimatul să calculeze şi să achite contestatorilor diferenţa dintre drepturile salariale încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, in functie de perioada efectiv lucrata, sumă ce urmează a fi actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Iasi. Pronuntata astazi 17.12.2013; soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Hotarare 4244/2013 din 17.12.2013amână pronunţarea pentru 17.12.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.12.2013amână pronunţarea pentru 11.12.2013
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2013amână pronunţarea pentru 04.12.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.11.2013acordă termen la data de 27.11.2013 pentru pregătirea fondului
Incheiere de sedinta din 02.10.2013