Dosar 7/866/2012 din 18.06.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 7/866/2012
Data dosar:
18.06.2013
Instanta:
Curtea de Apel Iași
Departament:
_Secţia penală şi pentru cauze cu minori
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Recurs

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 24.10.2013 la ora 08:30

    Complet: Penal-Recurs_03
  • Agravarea pedepsei

    Admite recursul formulat de inculpatul C***** M***** D***** împotriva sentinţei penale pe care o casează în parte în latură penală. Rejudecând: Înlătură menţiunile privind revocarea beneficiul suspendării condiţionate a pedepsei de 2 (doi) ani, constatarea deducerii duratei arestării preventive a inculpatului precum şi menţiunile privind contopirea aritmetică a celor două pedepse, în pedeapsa de 2 ani şi 295 zile închisoare revocă beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 304/2009 a Judecătoriei Suceava (definitivă prin neapelare la 23.06.2009). Dispune executarea în întregime a pedepsei de 2 (doi) ani închisoare alături de pedeapsa de l (un) an închisoare aplicată prin prezenta sentinţă penală, inculpatul urmând să execute în final pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare. Deduce din pedeapsa aplicată, durata reţinerii şi arestării preventive de la 12.12.2008 la 20.02.2009

    Hotarare 1120/2013 din 24.10.2013
  • Sedinta din data de 17.10.2013 la ora 08:30

    Complet: Penal-Recurs_03
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea la data de 24.10.2013

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.10.2013
  • Sedinta din data de 05.09.2013 la ora 08:30

    Complet: Penal-Recurs_03
  • Încheiere

    Pentru a da posibilitatea inculpatului să îşi angajeze apărător, se amână cauza la data de 17.10.2013

    Incheiere de sedinta din 05.09.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD