Dosar 8007/280/2013 din 15.04.2013

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 AL. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 8007/280/2013
Data dosar:
15.04.2013
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) ART. 87 AL. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 11.10.2013 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul Z. C., cetăţean român, fără antecedente penale, la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 320 ind 1 alin. 7 C.pr.pen În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei şi fixează termenul de încercare de 2 ani şi 8 luni, conform dispoziţiilor art. 82 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. În baza art. 71 alin. 1 şi 2 C.pen. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.pen., a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 C.pen.. În baza art. 191 C.pr.pen. obligă pe inculpat să achite suma de 200 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunţare.Pronunţată în şedinţa publică de la 11 Octombrie 2013.

    Hotarare 4695/2013 din 11.10.2013
  • Sedinta din data de 10.10.2013 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Amână cauza

    Avand in vedere lipsa titularului completului de judecata, amână pronunţarea la data de 11.10.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 Octombrie 2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.10.2013
  • Sedinta din data de 03.10.2013 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Amână cauza

    Avand in vedere lipsa titularului completului de judecata, amână pronunţarea la data de 10.10.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Octombrie 2013.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 03.10.2013
  • Sedinta din data de 26.09.2013 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Amână cauza

    În baza art. 306 C.p.p. amână pronunţarea la data de 03.10.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Septembrie 2013

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 26.09.2013
  • Sedinta din data de 19.09.2013 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Amână cauza

    În baza art. 306 C.p.p. amână pronunţarea la data de 26.09.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 Septembrie 2013.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 19.09.2013
  • Sedinta din data de 06.06.2013 la ora 12:00

    Complet: C7-Joi
  • Încheiere

    Repune cauza pe rol pentru a da posibilitatea inculpatului sa depuna la dosar inscrisuri in circumstantiere Amână judecarea cauzei la 19.09.2013. Cu recurs odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 06 Iunie 2013.

    Incheiere de sedinta din 06.06.2013

Flux dosar


Actualizare GRPD