S********* D** I********* "***** H***** M****
RecurentS***** G********* V*****
Intimat PârâtC******** L**** A* C****** V*****
Intimat PârâtP******* C****** V*****
Intimat PârâtAdmite recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 1125 din 29.04.2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 8038/102/2012. Modifică in parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite integral acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş în numele membrilor de sindicat Covrig Simion ş.a. conform tabelului aflat la fila 12 poziţiile 1-12, 14-18 şi 20-23 dosar fond, în contradictoriu cu pârâţii Şcoala Gimnazială Vătava, Consiliul Local al Comunei Vatava şi P******* C****** V*****. Obligă pârâţii la reîncadrarea reclamanţilor în intervalul 01.01.2010 -12.05.2011, corespunzător perioadei în care au fost angajaţii unităţii de învăţământ pârâte, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate Irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din 12 noiembrie 2013.
Hotarare 1437/2013 din 12.11.2013