L*** D*****
CondamnatÎn temeiul art.195 C.pr.pen., îndreaptă eroarea materială strecurată în minuta sentinţei penale nr.1218/13.05.2013 pronunţată în dosarul cu nr.8045/325/2013 al Judecătoriei Timişoara la aliniatul privind anularea MEPI, în sensul că se va nota corect numărul celui de-al doilea mandat, acela de 3971/09.11.2012, aliniatul va avea următorul cuprins: „Anulează MEPÎ nr. 3781/12.11.2012 emis de Judecătoria Timişoara şi MEPÎ nr. 3971/09.11.2012 emis de Judecătoria Timişoara, urmând a se emite un nou MEPÎ pentru pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă”. Se menţin neschimbate, în rest dispoziţiile sentinţei. În temeiul art.192 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în favoarea statului. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 23.05.2013.
Incheiere indreptare eroare materiala din 23.05.2013În temeiul art. 36 al.2 C.pr. rap. la art. 33 lit. a şi art. 34 lit.b C.p. totul cu aplicarea prevederilor art. 449 al. 1 lit.a C.p., admite cererea de contopire a pedepselor formulată de petentul condamnat L.D. în prezent deţinut în Penitenciarul Timişoara. Contopeşte pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3087/26.10.2012 a Judecătoriei Timişoara, definitivă prin nerecurare la data de 12.11.2012, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat cu pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 3234/09.11.2012, pronunţată de Judecătoria Timişoara rămasă definitivă prin nerecurare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 (trei) ani închisoare, pe care o sporeşte cu 2 (două) luni închisoare, condamnatul urmând a executa pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 2 luni închisoare, cu interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit.a teza a II a şi lit. b C.pen., în condiţiile prev.de art. 71 al.2 C.p. În temeiul art. 36 al. 3 C.pen. şi art. 88 al. 1 C.pen., deduce din pedeapsa de executat reţinerea din data de 29.02.2012, reţinerea, arestul preventiv şi durata detenţiei începând cu data de 22.08.2012 la zi. Anulează MEPÎ nr. 3781/12.11.2012 emis de Judecătoria Timişoara şi MEPÎ nr. 2971/09.11.2012 emis de Judecătoria Timişoara, urmând a se emite un nou MEPÎ pentru pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă. În temeiul art.192 al.3 C.pr.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. În temeiul art.189 al.2 C.pr.pen., dispune plata sumei de 100 lei din fondul Ministerului Justiţiei către Baroul Timiş, reprezentând onorariului avocatului din oficiu. Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi , data de 13.05.2013.
Hotarare 1218/2013 din 13.05.2013Admite solicitarea formulată de procuror şi dispune efectuarea unei adrese către Inspectoratul Judeţean de Poliţie pentru a comunica fişa de cazier judiciar a petentului şi către Judecătoria Timişoara pentru comunicarea sentinţelor penale nr.3234/09.11.2012 şi 3087/26.10.2012. Amână judecarea cauzei la data de 13.05.2013, C6P, sala 275, pentru când se citează petentul condamnat. Pronunţată în şedinţa publică din 29.04.2013
Incheiere de sedinta din 29.04.2013