S****** G******
InculpatCondamnă pe inculpatul S****** G****** la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul având în sânge o îmbibaţie alcoolică peste limita legală prevăzută şi sancţionată de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr.195/2002 modificată prin Legea nr. 49/2006 cu aplicarea art. 320 indice 1 alin.7 Cod procedură penală cu aplicarea art. 74 lit.a şi c Cod penal şi art. 76 lit.e Cod penal. În baza dispoziţiilor art. 71 alin. 2 Cod penal cu referire la art. 71 alin. 1 Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza a II- a şi lit. b Cod penal de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii aplicate prin aceasta. În baza art. 81 alin. 1 Cod penal suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicate pe durata unui termen de încercare de 2 (doi) ani şi 7 (şapte) luni stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 82 alin. 1 Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii se suspendă şi executarea pedepsei accesorii. În baza art. 359 alin. 1 Cod procedură penală atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 alin. 1 Cod penal privind revocarea beneficului suspendării condiţionate în cazul comiterii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare fixat, termen care se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii. În baza art. 189 şi 191 alin.1 Cod procedură penală obligă pe inculpatul S****** G****** la plata sumei de 240 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică , azi , 17.01.2014.
Hotarare 79/2014 din 17.01.2014