P******** D* P* L**** Î******* - D*********** - B***** T********* V*****
ApelantS***** L******
Intimat Parte vătămatăS***** M****
Intimat Parte vătămatăH**** A***** S*****
IntimatS******** D* P********* D* P* L**** T********* V*****
IntimatAdmite apelul formulat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ I.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, împotriva sentinţei penală nr. 47 din 28 martie 2013, pronunţată de Tribunalul Vâlcea Secţia penală, în dosarul nr. 8091/90/2012. Desfiinţează, în parte, sentinţa atacată în sensul că : - pentru inculpatul CRISTEA VENUS VASILE, în temeiul art. 83 alin. 1 Cod penal, revocă suspendarea condiţionată a executării pedepselor de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 741 din 18.02.2008 pronunţată de Judecătoria Sibiu şi 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 52 din 15.05.2009 a Judecătoriei Brezoi. Dispune executarea acestor pedepse în întregime alături de pedeapsa de 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b din Codul Penal, în total 9 ani şi 6 luni închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II.a şi b din Codul penal; - pentru inculpata CRISTEA ANAMARIA LAURA, înlătură schimbarea încadrării juridice din art. 13 alin. 1 şi 3 raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 în art. 329 alin. 1 şi 3 Cod penal, precum şi aplicarea disp. art. 74 şi 76 Cod penal cât şi art. 86 ind. 1 Cod penal cu toate consecinţele. În baza art. 13 alin. 1 şi 3 teza I-a raportat la art. 12 alin. 1 şi 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, condamnă pe această inculpată la 7 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a Teza II şi lit. b Cod penal.Menţine starea de arest preventiv a inculpatului CRISTEA VENUS VASILE şi deduce la zi detenţia. Menţine restul dispoziţiilor atacate. Respinge, ca nefondate, apelurile formulate de inculpaţii CRISTEA VENUS VASILE şi CRISTEA ANAMARIA LAURA, pe care-i obligă la câte 600 lei cheltuieli judiciare către stat, din care câte 150 lei onorariul parţial al avocatului din oficiu, până la prezentarea apărătorilor aleşi, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 iulie 2013, la Curtea de Apel Piteşti - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Hotarare 97/2013 din 19.07.2013amână pronunţarea la 19 iulie 2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.07.2013În baza art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului CRISTEA VENUS VASILE în prezent aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, pe care o menţine. Termen fond 16 iulie 2013. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 iunie 2013, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere de sedinta din 13.06.2013În baza art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b alin.1 şi 3 Cod procedură penală, constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului CRISTEA VENUS VASILE în prezent aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi, pe care o menţine. Termen fond 13 iunie 2013. Cu recurs. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 mai 2013, la Curtea de Apel Piteşti-secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.05.2013