B***** E******** P***** T**** A****
PetentC**** A********
InculpatÎn baza disp. art. 195 Cod procedură penală, îndreaptă din oficiu eroarea materială strecurată în practicaua, considerentele şi dispozitivul sentinţei penale nr. 26/07.01.2014, pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. 8131/109/2013, în sensul că se vor trece corect numărul sentinţei de condamnare, adică 35 din 27.01.2011, în loc de 8MF din 20.03.2011, cât şi numărul deciziei prin care sentinţa penală nr. 35/27.01.2011 a rămas definitivă, adică decizia penală nr. 3363/01.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în loc de 3311/29.10.2013. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi 21 Ianuarie 2014, la Tribunalul Argeş –Secţia Penală.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.01.2014Admite contestaţia la executare formulată de BEPDCTA. Deduce din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată intimatului CA prin sentinţa penală nr. 8MF din 20.03.2013, pronunţată de Tribunalul Argeş, definitivă prin decizia penală nr. 3311/29.10.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi perioada de reţinere de 24 de ore, începând cu data de 23.03.2012 până la data de 24.03.2012. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, iar onorariul de avocat din oficiu în cuantum de 100 lei, potrivit împuternicirii avocaţiale nr. 5438/16.12.2013 – avocat Ion Tiberiu se va avansa din fondurile speciale ale MJ. Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.01.2014, la Tribunalul Argeş - Secţia Penală
Hotarare 26/2014 din 07.01.2014