O**** M*******
ReclamantM********* B****** P*** R*********** L****
PârâtC******* T***** M**** B******** B****** P*** R*********** L****
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Municipiul Braşov, reprezentat prin Primar, invocată de acest pârât prin întâmpinare. Admite acţiunea civilă formulată de reclamanta O**** M*******, în contradictoriu cu pârâţii MUNICIPIUL BRAŞOV, reprezentat prin Primar, şi COLEGIUL TEHNIC „MARIA BĂIULESCU” BRAŞOV şi, în consecinţă: Obligă pârâtul COLEGIUL TEHNIC „MARIA BĂIULESCU” BRAŞOV să calculeze reclamanţilor drepturile salariale aferente perioadei 01.01.2011 – 13.05.2011, raportat la norma didactică, aplicându-se coeficientul de multiplicare 1,000 - 400,00 lei ca bază de calcul în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 221/2008 şi a Deciziei nr. 3/2011 a Î.C.C.J., publicată în M. Of. nr. 350/2011. Obligă pârâţii MUNICIPIUL BRAŞOV şi COLEGIUL TEHNIC „MARIA BĂIULESCU” BRAŞOV la plata în favoarea reclamantei a diferenţelor dintre drepturile salariale astfel calculate şi cele efectiv încasate. Obligă pârâţii la plata acestor sume actualizate cu indicele de inflaţiei de la data scadenţei şi până la data plăţii efective. Ia act că reclamanta nu solicită cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Apelul se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2014.
Hotarare 411/2014 din 06.03.2014amână pronunţarea pentru data de 06.03.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2014