M******* V*******
InculpatÎn baza art. 87 alin.1 din OUG 195/2002 cu aplicarea art. 3201 alin.7 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul M******* V******* (….) la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. În baza art. 81 Cod penal, dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, aplicată prin prezenta pentru inculpat, pe o durată, reprezentând termen de încercare, de 2 ani şi 8 luni, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 Cod penal. În baza art. 359 alin.1 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. În temeiul art. 359 alin. 2 Cod procedură penală, dispune emiterea unei comunicări scrise către condamnat, prin care i se atrage atenţia asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii. În baza art. 71 Cod penal, interzice inculpatului pe durata executării pedepsei principale drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II- a şi de art. 64 alin. 1 lit. b Cod penal. În baza art. 71 alin. 5 Cod penal, suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale a închisorii. În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză. În baza art. 189 c.p.p., dispune avansarea onorariului avocatului din oficiu, Dragomir Simona Elena, în cuantum de 200 lei, din fondurile Ministerului Justiţiei, în favoarea Baroului Constanţa. Cu recurs în 10 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.05.2013
Hotarare 602/2013 din 10.05.2013Amana pronuntarea la 10.05.2013.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 08.05.2013Amana pronuntarea la 08.05.2013.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2013