S********* U*** A* S*********** D** U************ A******* I***
ReclamantU************ A******** I***
PârâtM********* E********* C********** T********** Ş* S**********
PârâtZ******* P*******
ReclamantR***** L********
ReclamantRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive, invocate de pârâţii M********* E********* C********** T********** Ş* S********** şi Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. Admite în parte acţiunea formulată de Sindicatul Unio al Salariaţilor din Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi, în numele şi pentru membrii săi de sindicat, reclamanţii: reclamant Z******* P*******, reclamant R***** L********, reclamant Corciova Aneta, reclamant Alexandrescu Ioana, reclamant Mihaila Valeria, reclamant Nistor Maria Loredana salariaţi ai Universităţii „Al. I. Cuza”Iaşi, Facultatea de Istorie în contradictoriu cu pârâţii M********* E********* C********** T********** Ş* S**********, şi Universitatea „Al. I. Cuza” Iaşi. Obligă pârâţii să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţa dintre drepturile încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada 01.01.2010 – 31.12.2010, în funcţie de perioada efectiv lucrată la pârâtă în anul 2010, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Respinge cererea reclamanţilor privind obligarea pârâţilor să calculeze şi să achite reclamanţilor diferenţa dintre drepturile încasate şi cele cuvenite în conformitate cu prevederile Legii nr. 330/2009 raportat la Legea nr. 221/2008, pentru perioada ulterioară date de 01.01.2011. Definitivă. Cu recurs în 10 zile de la
Hotarare 4040/2013 din 02.12.2013la 02.12.2013
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.11.2013pentru a se comunica pârâţilor precizările depuse de către reclamant şi a fi ataşate înscrisurile depuse de către reclamantă în dosarul nr 11992/99/2012 din care a fost disjuns prezentul dosar.
Incheiere de sedinta din 30.09.2013În temeiul disp. art. 151 Cod Proc civ., repune cauza pe rol şi acordă termen la 30.09.2013 pentru când se vor cita părţile cu menţiunile de mai sus. Pronunţata in şedinţa publica de astăzi, 19.08.2013.
Incheiere de sedinta din 19.08.2013