M**** (**** G***** V*****
Condamnat persoană transferabilăP******** D* P* L**** C***** D* A*** B********
IntimatS.p.68/F/Admite cererea. Dispune recunoaşterea sentinţei penale nr.9897/05 RG din 04.10.2005 a Tribunalului Ordinar Milano definitivă la 4.01.2006 privindu-l pe M**** (**** G***** V***** condamnat la 7 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art.110, 600 bis şi sexies al.2, 62 bis C. pen. italian, coroborat cu art.3 al.5, art.8 pct.1 Lg.75/1958, fapte incriminate în legislaţia penală română . Ia act de consimţământul persoanei transferabile şi dispune transferarea acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei aplicate. Face aplicarea art.54 – 66 lit. a,b, Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii şi art.55 Cod penal ca pedeapsă complementară de interzicere a dreptului prev. de art.66 lit. a, b, f Cod penal pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei, texte legale care corespund disp.art.29, 32 al.3 şi 609 – sexies din codul penal italian. Constată că persoana transferabilă a fost arestată preventiv de la 6.04.2004 la 13.12.2004 şi se află în executarea pedepsei de 7 ani închisoare de la 25.10.2012. Compută din pedeapsa aplicată perioada de arest preventiv şi de la 25.10.2012 la zi. Onorariul avocatului din oficiu de 320 lei se va suporta din fondul M.J. Cu apel. Pronunţată în şedinţă publică azi 03.02.2014.
Hotarare 68/2014 din 03.02.2014Amână pronunţarea la 03.02.2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.01.2014Amână pronunţarea la 31.01.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 29.01.2014lipsa înştiinţării persoanei transferabilă
Incheiere de sedinta din 08.01.2014