I***** I***
Recurent ReclamantA******** C******** R***** R*****
Intimat PârâtDispune scoaterea dosarului nr.821/290/2006 de pe rolul Tribunalului Caraş-Severin şi trimiterea acestuia la Tribunalul Argeş, unde s-a dispus strămutarea. Pronunţată în şedinţă publică azi, 21 octombrie 2013.
Hotarare 407/2013 din 21.10.2013Constată suspendată judecarea cauzei conform adresei nr. 3605/1/2013 din 26.06.2013 emisă de ICCJ prin care s-a ordonat suspendarea judecării cererii până la 2.10.2013.
Incheiere suspendare din 09.09.2013Instanţa va dispune amânarea cauzei în vederea soluţionării cererii de strămutare pe care a formulat-o recurentul şi pentru ca recurentul să comunice şi pârâtei înscrisurile depuse la acest termen de judecată ,urmând ca la termenul viitor să facă dovada că a comunicat;instanţa se va pronunţa la termenul viitor şi cu privire la solicitarea recurentului cu privire la precizările pe care solicită să le facă intimatul pârât faţă de înscrisurile depuse la instanţa de fond pe care recurentul le apreciază fi depuse şi semnate fără a se preciza a cui este semnătura.
Incheiere de sedinta din 17.06.2013Ia act că recurentul reclamant a timbrat recursul cu 6 RON, taxă judiciară de timbru, conform chitanţelor depuse la dosar, şi cu 0,15 RON, timbru judiciar. Admite cererea de amânare a cauzei formulată de către recurentul reclamant, pentru angajarea unui apărător. Amână judecarea cauzei la 17 iunie 2013.
Incheiere de sedinta din 20.05.2013