S********* S*********** D** I********* T****
Recurent ReclamantG******** "***** P*************
Intimat PârâtC******** L**** A* M********* T*****
Recurent PârâtP******* M********* T*****
Recurent PârâtAdmite recursul declarat de pârâţii CLM Câmpia Turzii şi PM Câmpia Turzii şi admite în parte recursul declarat de SSÎ Turda împotriva sentinţei civile nr. 11060 din 25.10.2012 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. 8267/117/2012, pe care o modifică în parte în sensul că: Obligă pârâta GLP Câmpia Turzii să procedeze la reîncadrarea membrilor de sindicat TL ş.a. începând cu data de 1 ianuarie 2011, potrivit Legii cadrul nr. 284/2010 şi a Legii nr. 285/2010, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008 şi să plătească membrilor de sindicat diferenţa dintre drepturile salariale astfel stabilite şi cele efectiv încasate, pentru perioada 01.01.2011 – 13.05.2011, sumă actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâţii CLM Câmpia Turzii şi PM Câmpia Turzii şi în consecinţă respinge acţiunea formulată SSÎ Turda în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind introdusă împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate. Decizia este irevocabilă. Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 februarie 2013.
Hotarare 452/2013 din 13.02.2013