B******* D* C*** P**********
Parte civilăC****** G****** S*****
InculpatC****** G****** S*****
InculpatC****** T***** M*****
InculpatC****** T***** M*****
InculpatÎn baza art. 385 indice 15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală admite recursurile inculpaţilor C.G.S., C.T.M. şi C.S.A. (toţi cu datele personale la dosar) împotriva sentinţei penale nr. 91/2013 a Judecătoriei Beclean, pe care o casează doar cu privire la modalitatea de executare a pedepselor aplicate inculpaţilor recurenţi. Rejudecând în aceste limite, în baza art. 86 indice 1 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor de câte 2 ani şi 9 luni închisoare aplicate inculpaţilor C.G.S. şi C.T.M. şi de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului C.S.A. pe durata termenelor de încercare de 5 ani în cazul primilor doi inculpaţi şi de 4 ani şi 6 luni în cazul inculpatului C.S.A., încredinţând supravegherea inculpaţilor Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud. În baza art. 86 indice 3 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a inculpaţilor obligă pe aceştia să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bistriţa-Năsăud conform programului stabilit de către acesta b)să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea c)să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă d)să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă Face aplicarea art. 71 alin. 5, 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal. Atrage atenţia inculpaţilor asupra cazurilor de revocare prev. de art. 86 indice 4 Cod penal. Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaţilor dacă nu sunt arestaţi în altă cauză şi deduce din pedepsele stabilite perioada arestului preventiv începând cu data de 16.04.2013 la zi. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate. Stabileşte onorarii apărători din oficiu în sumă de 900 lei (câte 300 lei pentru fiecare inculpat) ce se vor avansa din FMJ în favoarea av. Ţ.O.G., P.A.D. şi R.D.A. Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică din 26.09.2013.
Hotarare 1221/2013 din 26.09.2013