P******* V***** C********
ReclamantA****** N******** A F************* P******
PârâtP******* C****** U****** J****** S******
PârâtRespinge cererea, ca neîntemeiată Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 21.11.2014.
Hotarare 3180/2014 din 21.11.2014Repune cauza pe rol. Emite adresă către ANFP pentru a depune la dosarul cauzei planul de ocupare a funcţiilor publice la nivelul UAT Udeşti, la care se referă art. 22 ind. 1 şi art. 23 alin. 5 din Legea nr. 188/1999 şi pentru a prezenta note scrise cu privire la alegerea modalităţii de ocupare a funcţiei publice de secretar al comunei Udeşti prin concurs de recrutare, iar nu de concurs de promovare raportat la planul de ocupare a funcţiilor publice şi la dispoziţiile legale incidente. Pune în vedere pârâtei ANFP să depună în cadrul documentaţiei administrative referitoare la concurs şi dosarele candidaţilor (care iau fost solicitat şi în precedent) şi să indice numele prenumele şi domiciliul candidatului declarat admis în urma concursului. Emite adresă şi către Primăria Comunei Udeşti pentru comunicarea aceluiaşi plan de ocupare a funcţiilor publice şi pentru a depune note scrise cu privire la alegerea modalităţii de ocupare a funcţiei de secretar al comunei, indicând şi numele, prenumele şi domiciliul candidatului declarat admis . Pune în vedere tuturor părţilor să exprime o opinie asupra lărgirii cadrului procesual subiectiv al cererii prin introducerea în cauză în calitatea de pârât şi a candidatului declarat admis . Acordă termen la data de 21 noiembrie 2014, cu citarea părţilor. Pronunţată în şedinţa publică din data de 17 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 17.10.2014Amână pronunţarea la data de 17 octombrie 2014. Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 octombrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.10.2014Pentru a lua cunoştinţă de înscrisuri amână cauza la data de 10 octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 27.06.2014Pentru ca partea pârâtă să depună înscrisurile solicitate de către instanţă şi pentru a fi introdusă în cauză Primăria comunei Udeşti, va amâna judecarea cauzei la data de 27 iunie 2014.
Incheiere de sedinta din 02.05.2014Având în vedere timbrarea cererii, Curtea dispune continuarea procedurii prealabile.
Incheiere de sedinta din 31.01.2014