O****** R********** C********* D* P* L**** T********* S******
ReclamantS* S***** S** S******
PârâtAdmite cererea. Dispune dizolvarea pârâtei SC „ Sagher ” SRL Dispune înregistrarea hotărârii în evidenţele Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Suceava. Dispune publicarea sentinţei în Monitorul Oficial al României – partea a IV-a. Dispune comunicarea sentinţei către Direcţia Generală a Finanţelor Publice Suceava. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la data publicării hotărârii în Monitorul Oficial al României. Pronunţată în şedinţă publică azi, 24.09.2013.
Hotarare 1588/2013 din 24.09.2013Faţă de împrejurarea că procedura de citare a pârâtei este necompletă, în temeiul dispoziţiilor art. 153 din Noul Cod de procedură civilă, va dispune amânarea judecării cauzei. În temeiul dispoziţiilor art. 167 din Noul Cod de procedură civilă, va dispune citarea pârâtei prin publicitate, prin afişarea citaţiei la uşa instanţei, pe portalul instanţei de judecată şi la ultimul sediu cunoscut al pârâtei. Totodată, îi va pune în vedere reclamantului să facă dovada citării pârâtei prin intermediul unui ziar central de largă răspândire, cu cel puţin 15 zile înaintea termenului de judecată viitor. Va dispune emiterea unei adrese către Baroul de avocaţi Suceava pentru desemnarea unuia dintre avocaţii baroului în scopul numirii sale în calitate de curator al pârâtei.
Incheiere de sedinta din 27.08.2013