I****** I****
CondamnatAdmite contestaţia la executare formulată de judecătorul delegat la Biroul executări penale din cadrul Tribunalului Suceava. Constată încetată de drept măsura arestării preventive dispuse faţă de inculpatul I****** I****, zis „Iri”, prin încheierea nr. 36 din 28.05.2008 pronunţată de Tribunalul Suceava în dosarul nr. 3380/86/2008. Anulează formele de executare emise de Tribunalul Suceava în baza încheierii penale sus-menţionate cu privire la inculpatul I****** I**** (mandat de arestare preventivă, mandat european de arestare şi mandat de urmărire internaţională). Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu Grosu Vlad se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în fondul Baroului de Avocaţi Suceava. Cu drept de recurs în termen de recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 155/2013 din 07.08.2013