S********* D** I********* "***** H***** M****
Recurent ReclamantL***** T******* "*********** S*********
Intimat PârâtC******** L**** A* M*********** S*********
Intimat PârâtP******* M*********** S*********
Intimat PârâtM********* F********* P****** P*** D******* G******* A F********* P****** M****
Intimat Chemat în garanţieAdmite recursul declarat de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş împotriva Sentinţei civile nr. 897 din 28.03.2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosar nr. 8595/102/2012. Modifică in parte sentinţa atacată, în sensul că: Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” Mureş în numele membrilor de sindicat Puşcas Ana şi Szabo Csilla în contradictoriu cu pârâţii Liceul Teoretic „J. Haltrich” Sighişoara, Consiliul Local al Municipiului Sighişoara şi Primarul Municipiului Sighişoara. Obligă pârâţii la reîncadrarea reclamantelor pentru intervalul 01.01.2010 -12.05.2011, cu luarea în considerare a dispoziţiilor Legii nr. 221/2008, pentru perioada în care acestea au fost angajatele unităţii şcolare pârâte. Obligă pârâţii la calcularea şi plata către reclamante a diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neaplicarea Legii nr. 221/2008, pentru perioada în care acestea au fost angajatele unităţii şcolare pârâte, în intervalul cuprins între 01.01.2010 - 12.05.2011, drepturi care vor fi actualizate în funcţie de rata inflaţiei, începând cu data scadenţei lunare a fiecărei diferenţe salariale şi până la data plăţii efective a debitului. Menţine restul dispoziţiilor hotărârii atacate Irevocabilă.
Hotarare 1054/2013 din 17.07.2013